Atunci când ne gândim la bricolaj ne imaginăm în ipostaza în care suntem capabili să facem singuri lucruri complicate, cum ar fi decorarea unei case sau organizarea spațiilor de lucru cu rafturi sau alte modalități ingenioase de depozitare. Dar bricolajul este mai mult decât atât, el depășește granițele abilităților practice, fiind mai degrabă o stare de spirit. Și deși ne gândim adesea ca la o îndeletnicire specifică omului modern, rădăcinile bricolajul se duc mai mult în timp.
În mod curent, se consideră că bricolajul își are rădăcinile în anii ce au urmat celui de-a doilea război mondial, renașterea economică cunoscută atât în Europa cât și în America de Nord oferind premisele dezvoltării acestei activități. Dar totuși, înclinarea oamenilor de a face cu mâinile lor lucruri ce în mod tradițional aparțineau anumitor bresle nu era ceva nou.
Interesul pentru munca practică, făcută acasă și nu la locul de muncă, s-a dezvoltat înainte de explozia marilor magazine de bricolaj specifică anilor 50 ai secolului trecut. Înaintea tutorialelor de pe Youtube sau a unui magazin de bricolaj online Regalfermierul, în Anglia anului 1677 apărea primul din cele două volume ale cărții lui Joseph Moxon „Mechanick Exercises”. Opera complexă își propunea să ofere instrucțiuni detaliate despre prelucrarea lemnului, prelucrarea metalelor, așezarea cărămizilor. În cel de-al doilea volum, apărut în anul 1684 el a continuat opera de informare, oferind instrucțiuni esențiale pentru tipografi. Ca recunoaștere a contribuției sale la dezvoltarea manufacturilor în Anglia, în noiembrie 1678 el a devenit primul comerciant care a fost ales ca membru al Societății Regale.
Ulterior, în secolul al XIX, lucrările de popularizare a proiectelor practice au luat amploare, o adevărată revoluție fiind publicarea de către Mary Gascoigne a „Manualului despre strunjire”, în care autoarea explica arta strunjirii lemnului, insistând asupra faptului că această operație poate fi făcută în egală măsură de bărbați dar și de femei. Noi suntem într-u totul de acord, dar totuși era doar anul 1842 iar mișcarea de emancipare a femeilor era încă departe. Iar strungul era considerat o „jucărie” exclusivistă, destinată nu doar atelierelor de manufactură și fabricilor, dar și bărbaților din familiile înstărite. Erau, dacă vreți, jucăria care a precedat automobilul. Holtzapffel, un industriaș german stabilit în Londra a fost unul din cei mai importanți producători, aceștia oferind nu numai strunguri ci și o gamă largă de accesorii ce măreau considerabil posibilitățile de prelucrare. Aceste strunguri erau utilizate în principal în industria muzicală, fiind capabile să realizeze piese de înaltă precizie, dar au fost folosite și în alte domenii, cum ar fi producția de echipamente optice sau de navigație. Primele modele erau acționate manual, însă odată cu dezvoltarea tehnologiei au fost integrate motoare cu aburi și ulterior motoare electrice. Datorită calității și preciziei, strungurile fabricate de compania Holtzapffel&Co au fost considerate cele mai bune mașini de prelucrat din lume, modelele lor fiind preferate de meșterii din toată Europa. Chiar și astăzi, modele vechi de strunguri Holtzapffel sunt considerate piese de colecție valoroase, fiind expuse în muzeele de istorie și tehnologie din întreaga lume. Este de înțeles acum ce impact a avut Manualul despre strunjire mai sus amintit, într-o societate în care lucrul la strung era un hobby destinat celor aleși! Aceștia își exersau imaginația, folosind strungul pentru realizarea unor obiecte decorative ce erau apoi expuse în casă la loc de cinste, atrăgând atenția și admirația vizitatorilor.
În societatea anglo-saxonă literatura de auto-educare în tainele bricolajului înflorea. O parte din cititori făceau bricolajul din pasiune, cea mai mare parte din necesitate. Dar deja, la 1859, cartea lui Samuel Smiles „Ajută-te singur!” ajunge best seller. Autorul propovăduia educația permanentă și explica publicului său că învățarea este una dintre cele mai mari plăceri umane. Treptat, filozofia aceasta s-a răspândit și o mare parte din oameni veneau acasă după serviciu și se apucau de făcut lucruri. Din hobby sau din necesitate. Să nu uităm că secolul al IXX-lea a adus Europei o explozie demografică, cu un număr semnificativ mai mare de copii în fiecare familie. Cumpărarea jucăriilor era un lux, dar mulți oameni erau deja capabili să le facă acasă. Iar această stare de fapt a durat mult timp, practic până la jumătatea secolului al XX-lea. Greutățile și războaiele i-au determinat pe mulți oameni să acorde o atenție deosebită bricolajului. Dezastrul economic de la sfârșitul anilor 20 și începutul anilor 30 au accentuat și mai mult această tendință, veniturile mult diminuate putând fi ușor ameliorate de manufacturarea unor mici suveniruri sau de reparații curente pe care până atunci le încredințau specialiștilor.
Al Doilea Război Mondial a fost evenimentul major care a plasat mesajul auto-susținerii în centrul atenției. Sloganurile bine alese îndemnau cetățenii care nu erau mobilizați să-și cultive pământul și să-și crească propria hrană, să încerce să ia presiunea de pe umerii guvernelor, preocupate cu menținerea logistică a mașinii de război. De altfel, în majoritatea țărilor europene, raționalizarea alimentelor a durat până spre sfârșitul anilor 50, redresarea economică venind la începutul anilor 60. Iar odată ce raționalizarea alimentelor a fost ridicată, au urmat în scurt timp și materialele de construcții la liber!
Astfel, anii `60 ai secolului trecut au însemnat schimbarea multor modele culturale și sociale. Vechile paradigme erau smulse cu brutalitate din viața oamenilor obișnuiți, care renunțau la ele zâmbind. O săptămână de lucru mai scurtă, de numai cinci zile lucrătoare, le oferea oamenilor un excedent de timp pe care îl puteau aloca vieții de familie și proiectelor din casă. Peste ocean apăruse, încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea un magazin dedicat de bricolaj, este vremea ca ele să apară și în Europa. La început în Marea Britani, ulterior în Franța și Germania, acestea fiind sprijinite de reviste de specialitate, reclame și emisiuni de televiziune care au contribuit la succesul comercial imens. Și dacă inițial magazinele de bricolaj se mărgineau la elementele de bază din construcții, ca zidăria sau instalațiile împreună cu materialele și dispozitivele necesare pentru punerea lor în opera, treptat aria de interes s-a extins. Au fost incluse elemente noi, precum mobilierul, designul interior sau chiar utilaje agricole mai puțin sofisticate. Iar în vreme ce oferta din magazinele de bricolaj se diversifica și devenea tot mai bogată, se remarca un interes în creștere din partea unui public ale cărui abilități de manufacturare au devenit din ce în ce mai complexe.
Un moment important a fost apariția primei mașini de găurit electrice, manufacturată de Black&Decker, sprijinită de reclama „unelte electrice pentru condiții mai ușoare de muncă. Apoi B&Q a început promoțiile de genul „Atelierul tău complet de acasă” pentru doar 20 de șilingi – ceea ce astăzi s-ar traduce printr-o sumă un pic mai mare de 100 lei – promițând că munca obositoare din trecut să devină o amintire. Într-un astfel de set se găseau scule pentru găurire, șlefuire, tăiere, lustruire, strunjire și îndepărtarea vopselei și ruginii.
Alături de noile instrumente au apărut vopsele și cleiuri noi, placaje și alte materiale de construcții, vândut direct consumatorilor, mai degrabă decât meseriașilor.
Deși astăzi vedem bricolajul ca pe o distracție dominată de bărbați, reclamele de la jumătatea secolul al XX-lea îl zugrăvea ca pe o distracție comună, unde bărbați și femei lucrează împreună într-o familie fericită. Și chiar dacă s-au folosit imagini stereotipale, în care bărbații dădeau la rindea în vreme ce femeile coseau perdele, efectul final a fost că în final soții au venit mai devreme acasă din cârciumă și s-au dedicat muncii alături de familie. Validând involuntar sloganului unei campanii de popularizare a unui mare astfel de retailer: „bricolajul ne aduce împreună!”
