Viața în vremea coronavirusului pentru o româncă din Milano: „Pare mai degraba o problemă de «când» ne va ajunge pe fiecare virusul din urmă, nu de «dacă»”

S-a întâmplat așa: bomba coronavirus a explodat pe 21 februarie, într-o vineri dimineață, odată cu apariția “pacientului 1”, un bărbat sănătos de 38 de ani din Codogno, în periferia industrială care înconjoară preț de zeci de kilometri Milano, ajuns în terapie intensivă cu grave probleme respiratorii. În același moment a venit și vestea primului deces, un bărbat de 78 de ani la Vo’ Euganeo, în apropiere de Veneția. Plutea deja în aer la acel moment o anume îngrijorare, toată lumea aștepta să vadă cum evoluează situația, dar nimic mai mult.

În ziua următoare, sâmbătă, centrele comerciale, pizzeriile și pub-urile erau încă pline, pe unda inerției. A treia zi, duminică, oamenii înțeleseseră deja că ceva ieșit din comun urmează să se întâmple, străzile se goliseră brusc, și, îndreptățit sau nu, s-au repezit cu toții să golească rafturile cu alimente din toate supermarketurile, mari sau mici.

Pe măsură ce au trecut primele zile, s-au conturat două curente de opinie: unii au intrat în panică și au redus din proprie iniziativă și în măsura posibilului toate contactele sociale, private sau legate de job, ceilalți, care au văzut inițial totul că “o simplă gripă”, au început să găsească exagerate măsurile de închidere a școlilor și universităților în toate regiunile interesate și carantina impusă de guvern în primele două zone de focar, zona Codogno și zona Vo’ Euganeo, declarate zone închise, unde nu se putea întra și ieși decât justificat.

Greșeala #milanonuseînchide

Mai mult, tot mai mulți au ignorat recomandările oficiale de a fi păstrată distanța de minimum 1 metru între persoane în locurile publice, la bar sau la cumpărături. Erau încă zilele în care curba de trasmisie creștea într-un ritm modest, la nivel de opinie publică nu era perceput că foarte îngrijorător. Motiv pentru care a început să capete forță ideea că nu are sens să ne fie frică de virus, că trebuie să ne continuăm viața exact ca și înainte și că spălandu-ne mai des pe mâini sau folosind un gel dezinfectant suntem în afară pericolului și deci putem să ne ducem unde și când avem chef.

A contribuit la asta și o mare eroare în comunicarea publică. Însăși primarul din Milano, la nici o săptămână de la “pacientul 1”, a lansat cu mult tam tam hashtagul #milanononsiferma, la pachet cu tricouri imprimate și nenumărate interviuri, care are legătura mai degrabă cu contextul politic foarte complicat dinainte de aparitia virusului.

Una peste alta, la începutul crizei a învins ideea că obiectivul primordial trebuie să rămână mersul înainte al economiei, pentru că problema virusului e sub control.

Nu o “simplă gripă”, ci o infecţie de masă imposibil de controlat

Dar nu a durat mult și cifrele au început să vorbească și să trasmită un mesaj care a schimbat brusc perspectiva, anume că de fapt nu e deloc așa, că nu prea e vorba de o “simplă gripă” la orizont, care lovește doar persoanele cu sănătatea șubredă. Da, a existat și o mare doza de cinism la început, că de fapt nimic nu prea e sub control și că ne aflăm în fața unui pericol nou, necunoscut, nemaitrăit, imposibil de definit și de anticipat cum va evolua și că trebuie măsuri extreme. Că asistăm la un scenariu distopic. Cu toate astea, a fost nevoie de două lungi săptămâni până la următorul nivel de restricții, extinse, de data asta, la toată partea de Nord a Italiei, cu mici excepții unde nivelul de transmisie era zero.

Pentru ca după doar două zile să fie clar că nu e suficient pentru a încetini ritmul de transmisie și că e nevoie să se declare toată Italia zona roșie, complet închisă. Schimbarea accelerată de direcție s-a datorat semnalelor tot mai insistente venite dinspre sistemul sanitar, tot mai la limită, și dinspre autoritățile locale, care au înțeles mult mai repede nivelul de pericol exponențial dar ale căror semnale nu au fost imediat luate ca atare.

Astăzi – e valabil pentru toată Italia – ne aflăm în situația în care se poate ieși din casă pentru a merge la muncă, dar recomandarea către întreg mediul economic este de a favoriza smartworking-ul sau de a permite concedii sau de a apela la șomaj temporar. În plus, școlile la toate nivelurile au rămas și vor rămâne închise practic nu se știe până când, la fel toate activitățile recreative, artă, sport, spectacol.

Administrația lucrează la capacitate redusă mai puțin cei din prima linia, se poate ieși din casă pentru cumpărături de strictă necesitate, se poate ieși și în parc sau la plimbare cu câinele, cu multă atenție. Cum riscul de a nu putea păstra distanța minimă este mare, de facto e esențial ca toată lumea să rămână în casă atunci când nu e obligatoriu să iasă si să se evite orice fel de contact cu alţi oameni, pentru că oricine poate fi infectat fără să ştie.

Multe magazine și localuri au decis din proprie inițiativă să rămână închise, iar VIP-urile, în frunte cu Giorgio Armani, au lansat o masivă strângere de fonduri care să vină în ajutorul spitalelor. A fost nevoie de o campanie concertată de mesaje publice, între autoritarile din administrație și cele sanitare, vedete, mass media, intervenția TV live a președintelui, până s-a ajuns, pas cu pas, să se înțeleagă că, în democrație, drepturile și libertatea vin după responsabilitatea personală și că salvarea e posibilă doar împreună.

Între timp, virusul a lovit fără discriminare, cifrele fac non stop înconjurul planetei de câteva zile bune, s-a depășit nivelul de 10.000 de persoane infectate (nu toate cu simptome serioase). Se înregistrează decese inclusiv în administrația publică locală sau printre medici, nenumărați prefecți, primari, guvernatori sau consilieri regionali sunt pozitivi, în carantină sau autoizolati în urma contactelor cu cei depistați cu virus. Cifra care sperie cel mai mult e rata mortalității în rândul populației tinere, 19-50 ani, care este în creștere, vorbim de peste 600 de decese în total până în prezent.

La aproape trei săptămâni de la începutul crizei, se așteaptă ca guvernul să răspundă pozitiv la cererea autorităților locale din Lombardia de a decreta închiderea tuturor activităților economice, mai puțin aprovizionarea cu alimente și medicamente.

Consecințele imediate ale situației se văd deja pe toate planurile și la toate nivelurile, de la îngrijitoarea româncă rămasă brusc fără job și care nu se poate întoarce în România pentru că nu poate ieși din Italia dar nu mai poate nici rămâne unde e, până la firma de pompe funebre din micul oraș de provincie care nu reușește să facă față unei cereri cum nu s-a mai văzut. De la artiștii care organizează de acasă concerte online în direct, până la paradoxul de a aștepta la coadă la cumpărături o oră deși erau puține persoane la coada la care se păstrează un metru distanță şi se intră pe rând.

Medicii imploră oamenii să stea acasă ca să nu le facă misiunea imposibilă

Pe termen mediu și lung, este evident pentru oricine că vor urma ani grei, că va crește sensibil incertitudinea economică și socială, dar acum toate eforturile sunt concentrate pe încetinirea trasmisiei virusului. Altfel, riscul este ca spitalele să selecteze să intubeze pe cine are șanse mai mari de supraviețuire, ceea ce pentru onestitatea și seriozitatea din sistemul sanitar din Nordul Italiei e o idee insuportabilă, și se face tot posibilul și mai ales imposibilul pentru a nu se ajunge acolo. Se lucrează în ture extenuante de 12 ore, iar asistenții sunt mutați zilnic de la un spital la altul în funcție de nevoie.

Medicii înșiși aleg să întrerupă o clipă fluxul infinitelor ore de lucru pentru a întra în direct la TV și a explica încă o dată, aproape cu lacrimi în ochi, evident epuizați, că cine nu stă în casă sau merge dintr-o zonă contaminată într-una încă necontaminată riscă să aducă după el virusul şi să-i îmbolnăvească pe ceilalți, chiar dacă el nu se va îmbolnăvi, dat fiind că este mai contagios decât unul gripal obişnuit.

Poliția locală străbate în sus și-n jos străzile pustii pentru a îndemna de la megafon să se stea în casă. Poliția rutieră controlează deplasările de strictă necesitate, cu mașina, cu trenul sau avionul, care se fac în baza unei declaraţii pe proprie răspundere cu valoare penală. A durat mult până să înțeleagă practic toată lumea evidenţa, parţial și din cauza mesajelor contradictorii de la debutul crizei, dar mult mai mult pentru că italienii greu pot rupe ritmul obișnuit de viață.

Era prezentă de la început senzația că modelul chinezesc, cu lockdown din primul moment, era soluția optimă, dar rezistențele la toate nivelurile au fost mari și greu de învins și a fost nevoie, prin urmare, de măsuri în etape.

În paralel cu activarea responsabilității individuale pare să fi funcționat și strategia fricii. Au avut efect mesajele din toate direcțiile conform cărora dacă nu stă fiecare în casă și nu limitează fiecare la maxim riscul de a se îmbolnăvi, vom sfârși, fiecare dintre noi, pe un pat de spital și, de ce nu, vom risca, fiecare, să murim. Au circulat în media predicții costruite pe modele matematice conform cărora dacă se menține curba de transmisie în ritm exponențial urmează ca 60-80% din populație să fie infectată. După decretarea carantinei naționale, acum două zile, se înregistrează deja o mică, foarte mică, încă, scădere a ratei de pozitivi, fapt considerat mai degrabă o speranță și nu o reală inversiune de trend. Autoritățile sanitare spun că este nevoie de minimum 10 zile pentru a se putea vorbi, eventual, de o reală scădere. Apropos de speranță, pare mai degraba o problemă de “când” ne va ajunge pe fiecare virusul din urmă, nu de “dacă”, şi fiecare speră ca măcar să nu fie lovit de forma cea mai gravă.

Un medic infecționist a explicat la un moment dat că din tulpinele identificate până în prezent la Milano pare că una din trei duce la forma agresivă a bolii, cu complicații importante la nivel pulmonar și crize respiratorii. Același medic a precizat că e doar o concluzie de etapă, pentru că se știe prea puțin încă.

De ce Italia este atât de afectată de virus

Cum se explică, totuși, că virusul a lovit cel mai rău în Italia, după China? E absolut neclar și asta. De facto, rămâne, până astăzi, imposibil de stabilit vreo legătură directă sau indirectă cu China, fapt confirmat și de Instituto Superiore della Sanità. Practic nu există încă o explicație, există doar ipoteza că un purtător sănătos a adus virusul, nu e clar de unde, și s-a răspândit mult timp neîngrădit, până la apariţia pacientului 1. Un medic de la Codogno a spus că de la sfârșitul lui decembrie medicii de familie observaseră multe pneumonii atipice în rândul pacienților în vârstă. Unii dintre aceștia au fost și internați în spital, dar nimeni nu a făcut vreo legătură cu virusul care se manifesta deja agresiv la acel moment în China.

Curajul unui medic care a încălcat protocolul

Totul, până în 21 februarie, când intuiția și curajul unui medic de terapie intensivă de la Spitalul din Codogno, o doctoriță de 38 de ani, au făcut să se descopere că era vorba de același coronavirus de la Wuhan. Deși “pacientul 1” nu se încadra în protocolul la moment în vigoare pentru a fi supus testului, în lipsa de alte soluții și idei, în condițiile în care starea i se agrava abrupt, doctorița a încălcat protocolul și i-a făcut testul, de unde morala că orice regulă are și o excepție, dacă situația o impune, și că pentru binele general merită să se încalce o lege, dacă e depășită de realitate.

Viața în vremea coronavirusului. Organizarea

În toată această perioadă, în situația oarecum avantajată că și eu și soțul meu putem lucra de acasă, dilema inițială, a noastră și în general, a fost: ieșim să facem cumpărături și provizii, în ideea că situația va precipita treptat până nu se ştie când, sau mai degrabă nu ieșim ca să minimalizăm riscul de infectare? Este mai mare riscul îmbolnăvirii sau riscul de a rămâne fără nimic mâncare? Comunicarea publică de criză a oferit rapid răspunsul: nu există nici un pericol de a dispărea alimentele și medicamentele, reţelele de distribuție rămân în picioare și sunt pregătite să facă față situatiei, nu se va pune niciodată problema să nu se poată ieși din casă pentru a merge la cumpărături, trebuie doar respectate niște reguli.

Așa că am făcut aceleași cumpărături săptămânale, purtând mască și mănuși, adăugând o rezervă de 50% din volumul obișnuit, ca mică rezervă strategică. Am activat și un gadget care produce ozon, cumparat online cu ocazia unei vechi bronșite, am pornit și un filtru electrostatic pentru aer, dezinfectăm pardoseala de două ori pe zi, ne spălăm pe mâini aproape obsesiv ieșind, oricum, din casă extrem de puțin. În plus, dezinfectăm de câteva ori pe zi suprafețele în bucătărie și baie, facem un tur zilnic de telefoane pe la prieteni ca să schimbăm experiențe și să ne asigurăm că sunt bine și încercăm să rămânem raționali și să nu intrăm în panică, pentru că panica e întotdeuna primul pas către eșec.

Folosim timpul în diverse feluri îmbinând utilul cu plăcutul, face ordine, dar si multe paste şi biscuiti, încercăm reţete şi tehnici noi, vedem filme demult în asteptare, am pus în priză şi maşina de cusut, şi încercăm tot timpul să nu uităm să râdem des şi ne rugăm providenţei să nu ne îmbolnăvim de altceva decât Covid 19, pentru că doar pentru el e loc în spitale.

Lecţii de viaţă în vremea coronaviruslui

Dar cum orice criză poate fi și o oportunitate, aș îndrăzni să spun că e o situație, deşi infinit de grea, din care putem și învăța multe. Putem învăţa că:

• în situații de pericol nu trebuie pierdut timpul și trebuie acționat repede și bine și că trebuie luciditate pentru a o putea face;

• trebuie să avem încredere în știință și că nu putem relativiza totul şi că vaccinurile nu pot fi subiect de polemică de dragul audientei;

• igienă personală, acasă și la muncă, e esențială, și nu doar în situații de epidemie;

• petrecând timpul împreună în familie se pot descoperi lucruri noi și redescoperi plăceri uitate;

• având mai mult timp la dispoziție putem petrece o parte din el cu noi înșine și ne putem cunoaște mai bine ca să schimband ce e de schimbat putem fi mâine mai buni ca azi;

• solidaritatea și încrederea în autoritaţi și în informația publică sunt esenţiale pentru ca o societate să funcționeze şi în situatii de criză ne putem salva doar împreună;
• modalitățile de smartwork și smartschool ar putea fi parțial activate, când și unde e posibil, ca regulă și nu doar ca excepție, pentru că are de câştigat şi mediul (mai putin dioxid de carbon), şi noi (mai mult timp).