Psiholog: „Crezi că nu ai timp? Adevărul s-ar putea să te supere”
Suntem cu toții sub presiunea timpului, dar o să spun ceva care o să-i supere pe câțiva dintre voi: avem timp. „Nu am timp” e un tipar de gândire care ne răpește capacitatea de a decide ce facem cu timpul. De ce spunem că nu avem și cum să vedem că avem timp?
„Nu am timp să fiu bolnav, nu e deloc un moment potrivit pentru asta.” „Nu am timp să îmi iau vacanță. De 11 ani nu mi-am mai luat concediu.” „Nu am timp să fac mișcare, ajung seara târziu acasă și pic lată.” „Când să mai am timp să fac activități care să mă relaxeze? Nu am timp, așa că tot ce pot să fac e să-mi pun un pahar, două, trei, când termin munca.” „Fie sunt plecat în delegații, fie sunt cu fiul meu, care mă solicită non-stop. Nu am timp deloc, nu am de unde să scot 20 de minute pe zi pentru mine.” „Nu pot să plec la timp de la birou și să închid laptopul, pentru că nu am timp să termin toate sarcinile de peste zi, așa că trebuie să lucrez una-două ore în plus pe zi.”
Toate acestea sunt sau ar putea să fie replici ale unor persoane venite în terapie pentru diferite alte probleme decât gestionarea timpului. Orice ar fi, oricum am da-o, cândva ajungem și la timp. La cum percepem trecerea lui, la cât ne sperie sau nu, la cum îl folosim, la cum ne folosește.
În urmă cu niște ani, când am ajuns eu însămi pentru prima oară pe canapeaua unui psiholog, viața mea era în schimbare. Eram de ceva timp divorțată și aveam un copil mic în grijă. Ca să pot să ne întrețin, aveam un job principal și un job secundar care îmi ocupa și el mult timp, iar cu ce rămânea trebuia să mă ocup de fiica mea de numai 3 ani. Printre picături, intrasem într-o relație complicată care m-a și determinat să merg la psiholog. Dormeam câte trei-patru ore pe noapte. Nu aveam timp. Nu aveam timp pentru mine. Nu aveam timp nici să dorm, nu aveam timp nici să fac orice mi-ar fi adus plăcere și relaxare. Cu toate astea, singurul lucru care mă deranja era relația.
- Citește și: Ce se întâmplă în corp dacă dormi doar 4 ore pe noapte? Nimic… dacă ai această mutație genetică!
Când psihoterapeuta mea de-atunci a desenat, încă de la prima ședință, o diagramă circulară (pie chart) cu care intenționa să-mi demonstreze că, de fapt, am timp, m-am încordat toată în sinea mea. În continuare cred că nu a fost potrivit să facă asta de la prima întâlnire. Nu era timpul. Avea timp și pentru asta mai târziu, dar s-a grăbit, iar în curând n-a mai fost timp. Asta, plus încă alte câteva decizii terapeutice m-au făcut atunci să concluzionez că nu ne potrivim și-am încheiat.
Am în minte această experiență personală atunci când eu însămi, acum psiholog, am în fața mea oameni care vor o schimbare, dar care încă nu sunt pregătiți pentru ea. Uneori, o vor urgent. Și, totuși, uneori nu e momentul.
Înțeleg ce înseamnă să nu ai timp. Înțeleg și că e dificil să accepți că a avea timp e o decizie.
„Alt timp nu am”
„Nimic nu ne aparține, doar timpul este al nostru”, spunea Seneca, filosof stoic roman care a trăit acum aproximativ 2.000 de ani. Seneca a analizat trecerea timpului, iar poziția lui a fost că viața nu este scurtă în sine, ci este scurtată de risipirea timpului pe care îl avem la dispoziție.
„Treburile nu îl urmăresc pe niciunul: oamenii sunt cei care le îmbrățișează și socotesc că ele sunt un semn de bunăstare”, mai spune Seneca, a cărui viziune este că avem timp suficient pentru a trăi bine, dar îl pierdem cu activități inutile: ambiții fără sens, distracții (iar distracția e diferită de relaxare), preocupări materiale sau sociale superficiale, frica de viitor. Seneca spunea asta foarte demult, iar în anii recenți lucrurile nu au făcut decât să se agraveze. A fi ocupat a căpătat conotații pozitive, iar lipsa de timp e asociată cu succesul și statutul. Totul vine însă cu o notă de plată.
Așadar, dacă timpul e cea mai valoroasă resursă a noastră, de ce îl risipim fără grijă față de noi înșine? De ce am devenit aproape obsedați să facem cât mai multe în aceleași 24 de ore, în loc să ne dăm voie să avem timp?
Uităm că noi suntem cei care gestionează timpul. Noi îl controlăm, prin deciziile pe care le luăm. Timpul în sine nu e nici mai mult, nici mai puțin, ci e.
Sigur, unele lucruri sunt non-negociabile și simți că nu poți să te eschivezi de la ele. De exemplu, de la un job care îți pune mâncarea pe masă. De exemplu, de la creșterea copilului pe care ai decis să-l crești. Totuși, cu cât credința (credință în sensul de gând profund, nu în sens spiritual) că timpul tău nu e în controlul tău devine mai puternică, cu atât mai „leneș” o să devii în a încerca să ți-l gestionezi mai satisfăcător.
Mă gândesc la felul în care se derula viața multor oameni înainte de pandemia de coronavirus. Modelul de lucru work from home era greu de imaginat. Dacă spuneai atunci cuiva că ar putea să lucreze de acasă și să-și organizeze programul de muncă singur, într-un mod mult mai flexibil și salvând una sau două ore pe zi pe care le presupunea deplasarea la și de la serviciu, ți-ar fi răspuns că ar fi un vis devenit realitate, că ar putea să facă atât de multe lucruri (pentru el însuși?) cu timpul economisit.
Fast forward, cinci ani mai târziu, unii s-au întors la birouri după pandemie, alții, nu. Mulți au un program de lucru hibrid, care le permite să lucreze de acasă trei-patru zile pe săptămână, economisind timp. Pe care îl folosesc cum? Oare acum au timp? Rămâne o întrebare. Însă, în general, oricât timp am avea, tot nu avem timp dacă alegem să nu avem.
De cele mai multe ori, atunci când ne spunem – și noi toți o facem – că nu avem timp, în realitate asta poate însemna că:
- nu ne-am făcut timp (pentru X lucru);
- nu vrem să ne facem timp (pentru că preferăm, de exemplu, să ne ascundem în muncă în loc să ne lăsăm mai mult timp nestructurat, care ne va face să ne gândim la problemele nerezolvate);
- nu putem (adică nu vrem) să renunțăm la unele lucruri pe care alegem să le facem în detrimenul altora (care poate ne-ar aduce mai multă satisfacție);
- nu vrem să schimbăm ordinea priorităților pe care deja le avem;
- nu știm cum să ne facem timp.
Când ne uităm către alți oameni – poate cu invidie – și spunem că ei au timp, dar că noi nu avem, acest lucru nu înseamnă că ziua acelei persoane se măsoară în mai mult de 24 de ore. Ci că acea persoană are mai puține constrângeri și a luat alte decizii în ceea ce privește timpul ei. În timp ce tu te simți deprivat de timp. Și nu te lega de cuvântul invidie, invidia poate să fie un instrument bun care să îți arate ce ai vrea să obții și tu, deci în loc să o sufoci, mai bine te uiți cu ochii larg deschiși la ea și o întrebi ce vrea să-ți spună. În cazul de față, poate vrea să-ți transmită că ai putea să încerci o altfel de planificare a activităților.
Persoanele cu ADHD au o percepție defectuoasă a timpului. „Nu reușeam să înțeleg de ce creierul meu nu se supune aceleiași reguli. Simțeam că sunt defectă. Nu înțelegeam de ce ceilalți pot și eu nu. O lungă perioadă de timp am crezut că tuturor le este la fel de greu cum îmi era și mie să fac anumite lucruri. La urma urmei, aveam rezultate bune, fiindcă reușeam cumva, de cele mai multe ori, să salvez situația pe ultima sută de metri și să «fentez» sistemul. Deci nu eram diferită de ei din punctul ăsta de vedere. Numai că nu funcționam la fel.“ Citește aici întreaga poveste a Cezarei, o jurnalistă diagnosticată recent cu ADHD.
Ce înseamnă să ai timp?
Pe scurt, să-ți aliniezi timpul la propriile valori. Să o luăm ușor, că avem timp.
Dacă scuza numărul unu pentru faptul că nu faci sport (deși ai vrea) este că nu ai timp pentru asta nu înseamnă că nu valorifici sănătatea sau disciplina sau îmbunătățirea relației cu corpul, dar poate însemna că nu-ți ghidezi viața după propriile valori atât de mult pe cât ai vrea.
Uneori, modul în care îți petreci timpul reflectă cine ești și ce valori ai, alteori, nu. Aici e problema, pentru că aici apare conflictul. Nu am timp atunci când toate lucrurile sau multe dintre lucrurile pe care le fac nu mă mulțumesc. Când aleg ce trebuie să fac în loc de ce vreau să fac. Atunci aș avea nevoie de mai mult timp.
Atunci când ne umplem timpul cu tot felul de lucruri pe care le considerăm utile sau chiar obligatorii, dar care nu sunt aliniate cu valorile noastre cele mai importante, nu avem timp. „Omul modern, universal, este omul grăbit, el nu are timp, e prizonierul necesității, nu înțelege că un lucru poate fi inutil. Nu înțelege nici că, în fond, tocmai utilul poate fi o povară inutilă, copleșitoare”, spunea dramaturgul Eugen Ionescu, într-una dintre reflectările sale.
Atunci când acțiunile pe care le facem zi de zi timp îndelungat sunt complet deconectate de la valorile pe care le avem, chiar dacă nu le conștientizăm, riscăm nu numai să simțim că nu avem niciodată timp, dar și să deschidem un teren fertil pentru probleme de sănătate mintală, cum ar fi depresia și anxietatea.
Invers, a te ocupa – prin ideile sau acțiunile tale – de lucruri care sunt aliniate cu valorile tale înseamnă să ai timp. Cea mai împlinită și liniștită viață este cea în care acțiunile noastre reflectă cu acuratețe valorile noastre. Așa că scoate o foaie și un pix și… Glumesc, nu dăm un test. Totuși, analizează care sunt cele mai importante lucruri din viața ta, în ordinea priorităților: familia? munca? sănătatea? prietenii? banii? fericirea? Facebook? televizorul? Ideal ar fi – pentru că nu poți face tot timpul ceva în acord cu valorile tale – să faci în fiecare zi câte ceva legat de aceste valori.
Dacă aș fi putut să-l întreb pe Albert Einstein cum percepe trecerea timpului când rezolvă probleme de fizică, sunt sigură că răspunsul lui ar fi fost complet diferit de al fiicei mele făcând același lucru. Ipotetic vorbind, la finalul unei zile de opt ore de fizică, cine dintre cei doi credeți că s-ar fi plâns că nu are timp?
Un studiu realizat în 2018 pe un eșantion de 2.500 de angajați dintr-o companie de tehnologie și una de servicii financiare arată că persoanele mai pasionate de munca lor nu se simt atât de copleșite de lipsa de timp ca acelea cărora nu le place ce fac la serviciu.
Prin urmare, dacă simți că nu ai timp, e posibil ca pur și simplu să nu te bucuri de activitățile cu care îți umpli programul. Viața poate fi uneori așa, dar, dacă ajungi să te simți copleșit de faptul că nu ai timp, ți-ar putea prinde bine să adaugi încă un lucru în ziua ta. O să pară că e un lucru care te încarcă și mai mult, dar poate că efectul va fi de detensionare și de relaxare. Și o să simți să ai timp. Pentru tine.
Cum să ai timp
Modul în care ne petrecem timpul reflectă prioritățile noastre. Pe scurt, dacă ceva e suficient de important pentru tine, vei găsi o cale să incluzi acel lucru în programul tău. Din păcate, de multe ori simțim mai multă compasiune față de un străin de pe stradă care ne pare neputincios decât simțim față de noi, cei din prezent sau din viitor.
Ok, nu e ușor să alegi să-ți faci timp pentru lucruri care nu sunt validate social ca fiind importante. Nu poți să prioritizezi cititul când ai vase murdare în chiuvetă, spun regulile învățate în familie sau în societate. Nu poți să faci o baie cu spumă în cadă, când toată casa e întoarsă pe dos și până nu le pui pe toate la locurile lor, după cum ai învățat în trecut. Nu poți să ieși la alergat, când tocmai ai descoperit niște clipuri super interesante despre cum să trăiești sănătos și vrei să le devorezi. Ironic, nu? Iar asta nu e ceva învățat din familie.
Ține minte însă că a avea timp e întotdeauna o alegere, iar responsabilitatea acestei alegeri îți aparține, ca adult. Iată câteva lucruri pe care le poți încerca, pentru a-ți demonstra că ai timp:
1. Insula de timp – vorbeam acum ceva vreme cu un bărbat cu care lucrez în terapie despre „micro-ceva pentru el”. Nu avea și nu concepea să aibă timp pentru el, așa că am pornit de la reclamele despre microlearning (să înveți ceva, zilnic, alocând intervale foarte scurte de timp) care apar pe rețelele sociale și am adus în discuție posibilitatea de a face ceva pentru el, zilnic, oricât de mic. O astfel de insulă de timp poate să fie de 5 minute sau de 20 de minute. Spunem că nu avem timp pentru că ne imaginăm că în 20 de minute nu poți face nimic și că ar fi inutil, așa că nu luăm în seamă aceste oportunități, preferând să ne uităm ca vulpea la strugurii la care nu ajunge. Dar 20 de minute pe zi într-o lună înseamnă 10 ore. 10 ore pe care alegi să le folosești ca să faci ceva plăcut și satisfăcător, în conformitate cu valorile tale. În plus, știai că 6 minute de citit pe zi pot să reducă stresul cu 68%? O spun studiile, nu eu. Gândește-te la asta când renunți la citit pentru că nu ai timp.
2. Uită-te mai puțin la TV (sau pe TikTok sau pe Netflix sau pe Instagram sau pe YouTube), exceptând situațiile în care acest lucru chiar te satisface. Dacă simți că pierzi timpul uitându-te la tot felul de lucruri care nici nu te ajută, nici nu te fac să te simți bine, așa e. Înseamnă că e un timp pierdut. În plus, de câte ori nu îți spui că te uiți „doar la un episod” sau că stai pe TikTok „doar până la și jumate”, ca să fie un interval de timp rotund, după care te trezești că au trecut una sau două ore? Fă o selecție conștientă a programelor pe care le urmărești și alege unele la finalul cărora ai șanse măcar (pentru că nu poți avea garanția) să simți că ai câștigat ceva, nu că ai pierdut. Poate fi o lecție, o experiență, o emoție, o stare.
3. Planifică. Nu e necesar să fie planuri prea mari ca să te organizezi. Da, poți să-ți planifici un weekend la munte sau o întâlnire la o cafea cu prietenii o dată la ceva timp, dar și lucrurile mărunte pot fi planificate și chiar e indicat să ți le planifici, dacă știi că altfel nu îți faci timp pentru tine. Știi acele aplicații care îți amintesc să bei apă sau să te ridici de pe scaun la fiecare oră? În același fel, poți să-ți planifici activități mici pentru săptămâna care urmează, câte trei pe zi. Sună mult și imposibil, nu-i așa? Dar dacă fiecare dintre ele nu cere mai mult de 10 minute? Să zicem că e miercuri și că îți planifici ca dimineața, la ora 9.00, să ieși să te plimbi 10 minute în jurul blocului, fără să iei telefonul cu tine, la ora 14.00 îți faci un ceai aromat, ți-l torni într-o ceașcă frumoasă și îl savurezi, timp de 10 minute, în liniște deplină, cu atenție asupra papilelor tale gustative, iar la ora 18.00, înainte de a continua cu programul de seară, îți pui căști și asculți muzică timp de 10 minute, încercând să descoperi o trupă necunoscută. Găsește ceva pentru celelalte zile din săptămână și fă-ți un program. Dacă tot nu-ți vin idei, întreabă-l pe ChatGPT și inspiră-te de la el.
4. Cere ajutor. Chiar dacă noi suntem cei care ne facem timpul, e o realitate faptul că nu suntem egali în privința felului în care ni-l ocupăm. Unii au șansa de a putea primi ajutor pentru treburile din gospodărie sau creșterea copiilor, iar alții nu au acest prilej. În cazul celor care nu au familia aproape și au impresia că trebuie să le facă ei pe toate, lucrurile sunt mult mai dificile. Însă nici aici nu e imposibil să găsești soluții, dacă îți schimbi – din nou – tiparele de gândire. Bun, nu ai în apropiere părinții cărora să le ceri să mai stea cu copilul, dar poate că partenerul/partenera poate să stea mai mult cu el în unele zile, astfel încât să „furi” și tu timp pentru tine. Dacă ești divorțat e și mai complicat. Dar ai luat vreodată în calcul, atunci când simți că tragi de tine în toate părțile, să îi ceri ajutorul fostului partener/fostei partenere și să încercați să aveți o colaborare în folosul amândurora (și mai ales al copilului), în ciuda resentimentelor dintre voi? Nu merge nici așa? Atunci poate funcționează varianta „sună un prieten”. În loc să presupui că nu vei primi ajutor, încearcă și dă-i celuilalt șansa să aleagă.
5. Ia-ți mai puține angajamente. Poate pare că e intuitiv ca, atunci când nu ai timp, să refuzi angajamente noi. Totuși, nu e așa pentru mulți dintre noi. Fie că vrem să le facem pe plac altora sau că ne e teamă de consecințe, nu (prea) refuzăm când ni se cere ceva. Ți s-a cerut să stai peste program la birou și, deși ai stabilit să te vezi cu prietenii în sfârșit, nu poți să refuzi și preferi să întârzii o oră și să aduni frustrări? Copilul vrea să meargă și la karate, dar deja îl duci lunea la pian, marțea la pictură și joia la înot, iar weekendul i-l dedici lui în totalitate, așa că ești dispus să faci acest efort extra, doar-doar o să te simți un părinte bun, cu prețul epuizării? Mai gândește-te. Revino la lista aceea de valori și dă-ți seama cum vrei să fii. Nu poți fi mulțumit de tine și de viață dacă ești obosit non-stop și dacă simți că alegerile nu îți aparțin.
6. Folosește timpul de așteptare. În viață ai de așteptat mereu. La coadă la magazin, să-ți vină rândul la dentist, să ajungă prietenul care întârzie mereu. Ca părinte, e și mai și. Duci copilul la înot și aștepți. Îl duci la canto, iar îl aștepți. Îl aștepți să iasă de la școală, îl aștepți să vină la masă. Așteptarea copilului e timpul mort al părintelui. Dar nu e nevoie să fie așa. Poți să faci o mulțime de lucruri în timp ce aștepți. Da, lucruri din acelea mici despre care spuneam mai înainte. Uneori poți să prevezi timpul pe care îl ai de așteptat și să-ți planifici ceva pentru el. De exemplu, să iei o carte cu tine și să citești cât îl aștepți să termine ora de înot. Alteori, nu poți să știi dinainte nici că ai de așteptat, nici cât. Oricât de scurt ar fi timpul de așteptare, îl poți folosi cu sens. Pentru unii, acest sens înseamnă să privească în gol și să se relaxeze, pentru alții, să își imagineze o fărâmă din cum ar vrea să arate viitorul lor, pentru unii să joace un sudoku sau să facă un puzzle pe telefon, alții pur și simplu observă trecerea cu dificultate a timpului. Da, așteptarea îți fură din productivitate, dar poate că nu e o idee prea grozavă să fim productivi non stop. Cel puțin nu în sensul acțiunilor.
Între timp, până decizi să faci sau să nu faci astfel de schimbări în viața ta, îți sugerez să înlocuiești în discurs replica „nu am timp” cu „nu îmi fac timp pentru asta” sau „timpul meu e ocupat cu altceva acum”. S-ar putea să te ajute să observi că ești responsabil în ceea ce privește felul în care îți ocupi timpul.
Între o gândire de tipul „nu pot să fac nimic”, deci nu am libertatea de a alege, și una de tipul „pot să fac tot și voi încerca neîncetat să fac”, în care devin sclavul ocupării timpului, ne este tot mai dificil să trăim la extreme.
Dacă în perioada comunistă aveam de-a face cu diferite forme de constrângere exterioară, în ultimii ani am devenit propriii noștri abuzatori, lansându-ne în activități frenetice – chit că pe unele le numim de relaxare – și nu știm să mai luăm pauze. Ne refuzăm adevăratul timp liber, pentru că asociem mulțumirea de sine cu achiziția, cu statutul și cu performanța, iar momentele de inactivitate sunt trăite cu vinovăție și neliniște.
În acest sens, recomand cartea Ghidul leneșului, de Tom Hodgkinson, din care las acest paragraf aici: „Dificultatea este unul dintre miturile care îi împiedică pe oameni să mediteze. Paradoxal, a nu face nimic devine un chin. Dacă ne-am da seama că meditația înseamnă pur și simplu să privești în gol, atunci ea ar fi mult mai accesibilă multor oameni. E ușor. N-aveți nevoie decât de o fereastră.”