„Am permis seducții ieftine din partea unui om care nu a știut exact ce a vrut.“ Un psiholog enumeră greșelile pe care le-a făcut într-o relație de cuplu

Rândurile de mai jos ne-au fost trimise, în exact această formă, de una dintre cititoarele site-ului SmartLiving.ro, prin intermediul acestui formular.

Vreau să vă scriu despre o experiență personală care sper să ajute și alți oameni (cred că și bărbații, și femeile pot face greșeli în relație și pot avea de suferit în cuplu). Voi scrie despre ultima relație în care, cu ajutorul Sinelui superior, am permis control exercitat asupra mea și seducții ieftine din partea unui om care nu a știut exact ce a vrut.

În acest moment, am ajuns să fiu destul de detașată să pot scrie fără ură sau furie, și să văd într-o proporție destul de mare lucrurile exact așa cum au fost.

Nici nu aș vrea să mă întind foarte mult. Scriu povestea mea cu scop terapeutic pentru mine, dar și ca lecție pentru cei ce vor apuca să citească poate înainte să aibă experiențe asemănătoare cu a mea sau pentru cei ce au avut astfel de experiențe, pentru a se simți validați.

Începutul, la terapie: „Plutește în aer o atracție reciprocă“

Sunt psiholog și antrenoare pentru femei care vor să se iubească pe sine. O vreme am făcut coaching și cu bărbați.

O să încep ex abrupto. Într-o zi, mi-a scris un tip că vrea să lucrăm împreună, hai să-i zicem D (inițiala este schimbată pentru protecție).

După aproximativ o lună de lucru online, am avut aceasta „poftă” și insight că noi mai mult vorbim ca doi prieteni și că plutește în aer o atracție reciprocă. I-am spus asta direct într-una dintre ședințe și am hotărât să încetăm coachingul și să ne cunoaștem fizic. Azi îmi amintesc de acel moment de parcă aș fi făcut exact ce trebuie în acel moment, de parcă aș fi răspuns unui lucru evident și mă îndreptam fin spre ceva „familiar”, cunoscut, care părea presărat cu entuziasm.

Da, eu am condus totul în mod direct, dar, din umbra, el îmi conducea parcă subconștientul. A doua zi, mi-a zis că El ar fi lansat ideea să vină să ne vedem și ne-am întâlnit într-un parc din orașul meu. Nu am simțit nicio atracție atunci și chiar așteptam să se termine acea întâlnire. Spre final, el mi-a dat niște produse de la firma unde lucra și nu mai știu cum a fost, dar am ajuns să mă conducă la mine acasă.

• Citește și: „El nu a făcut niciun pas până nu i-am spus eu”. Cum se poate ajunge la o relație sexuală cu psihologul

Greșeala numărul 1: „Am reacționat altfel decât am gândit“

L-am întrebat dacă vrea să urce puțin. Sincer, nu mai știu nici eu de ce l-am rugat asta, din moment ce doar voiam să se termine acea întâlnire care un pic mă plictisea, și mi-am dat seama că nu voiam să fie mai mult decât ce fusese până atunci. Și totuși, a urcat…

Eu eram în rolul ăsta în care mă credeam sigură pe abilitățile mele de seducție și pe calitățile mele fizice și, nu știu cum, ne-am apropiat pe canapea și ne-am sărutat. Și nu ne opream probabil dacă nu ziceam eu că trebuie să plec pentru că aveam o programare undeva.

L-am rugat să mă aștepte până terminam, cam o oră și jumătate.

Mi-a trimis un mesaj ulterior că nu mă poate aștepta de data asta, dar că „acum știe că suntem în aceeași barcă și că ne îndreptăm spre un drum comun” sau ceva în felul acesta. Reacția mea interioară a fost un pic de șoc „What, cum să fii în aceeași barcă după niște săruturi cu o persoană pe care abia ai cunoscut-o? De ce să scrii așa ceva? Parcă suntem pe vremea lu’ mamaia: ne-am pupat, ne-am cuplat”. Și totuși, am reacționat altfel decât am gândit (Greșeala nr. 1): am zâmbit sau așa ceva, semn că, practic, validam ceea ce el îmi spunea.

Primele concluzii

1. Condițiile desfășurării unei relații trebuie discutate de la început.
2. Lasă-te în flow și totuși ține bine calul de funie.

• Citește și: Trăsături care ne atrag la partener, dar care pot deveni o problemă în cuplu

Greșeala nr. 2: „Nu i-am spus să o luăm puțin mai încet“

Au urmat câteva luni de întâlniri, unul la altul, în orașul fiecăruia. Intrasem într-o relație, pe nesimțite… Fără sa admit total, conștient. Mă simțeam, pe dinăuntru, încă nedumerită, deși începuse să-mi placă să fiu în pat cu acest om. Nu mai fusesem de foarte mult timp într-o relație cu cineva care să-mi placă mult fizic și să fie ok și în pat. Nu mai zic că numai când ne vedeam, la gară, atracția noastră era foarte mare, cel puțin așa îl simțeam. Ulterior, orice îi spuneam, îmi zicea că se excită și, într-adevăr, vedeam cum era excitat, deci îndrăgostit (interpretam eu)… Într-adevăr, partea aceasta sexuală a fost punctul-cheie care ne-a ținut în această relație – să îi zicem – de aproape un an.

Totuși, totul mergea puțin mai repede pentru mine. Greșeala nr. 2 a fost că nu i-am spus să o luăm puțin mai încet, că asta este tot ce mi-aș dori: să o luăm doar puțin mai încet.

Greșeala nr. 3: Încălcarea valorilor personale

Începuse să-mi placă să vin la el și, chiar dacă orașul în care trăiește este un oraș subdezvoltat, faptul că el locuia acolo pentru mine l-a făcut, timp de un an, cel mai frumos oraș din România.

Ce era concret fain în relație, pe lângă sex (deși foarte rar aveam orgasme, dar apreciam apropierea fizică), era faptul ca avea un umor destul de dezvoltat (exact ca și tatăl meu), avea gesturi de grijă și făcea unele surprize și mici cadouri. Ne veneau hainele lui amândurora la fix. Vorbeam foarte mult. Nu știu, toate astea, timp de câteva luni mi s-au părut magice și credeam că, deși nu voiam să fiu în relație la început, poate că fusese totuși o idee bună.

Ceea ce mă durea pe mine încă de la început era depărtarea. Nu puteam fi de acord organic cu o relație serioasă de la distanță. Greșeala nr. 3: să mergi înainte într-o relație călcându-ți pe valorile personale.

Nu lăsa pe nimeni să-ți ia din libertatea personală. Oricât l-ai plăcea. Libertatea personală este cel mai de preț cadou divin… Este cadoul pentru sufletul tău de la Dumnezeu.

I-am spus că mă doare depărtarea și i-am propus să facă ceva să se mute în orașul meu și că ar fi o trambulină și pentru el să fie din ce în ce mai bine profesional. Nu a zis nu (dar nu știu ce a gândit atunci exact) și am început să vorbim mai des despre varianta asta. Vreau să vă spun că adesea aveam senzația că eu vorbesc mai mult, eu vreau să comunicăm, să schimbăm lucrurile pentru binele amândurora.

Eram convinsă că și el începuse să țină la mine, așa cum țineam eu la el…

Greșeala nr. 4: „Nu sta lângă un om atât de gelos“

Noi am început să ne întâlnim în martie, la sfârșit, și am trecut și vara și, în septembrie, a făcut o primă fază de gelozie cruntă. Până atunci, mai fuseseră întrebări despre foștii (nici nu îmi amintesc toate discuțiile, dar știu că adesea îmi făcea inima să palpite – și nu de iubire, ci de frică, în special în discuțiile despre fostele relații). Greșeala nr. 4: nu sta lângă un om atât de gelos, de frică să nu stârnești vreun subiect nepotrivit. Este semn clar că acel om nu poate iubi: pe nimeni, nu doar pe tine!

Lucrez cu femei, așa cum v-am spus. Și sfatul meu pentru ele este să fie demne, să se cunoască pe ele însele, să pună limite, să se iubească la maximum. Înainte de orice! Să elibereze zeița din ele și să se bucure de viață, lăsând apucăturile de Cenușăreasa care „trebuie să facă sacrificii” în relație.

Da, la o relație se muncește, dar pe fond de bucurie și respect, nu de vină, control și gelozie.

Da, am crezut că lucrurile se vor schimba, probabil de aceea am și stat și am trecut peste aceste prime 4 greșeli din relația cu D.

• Citește și: Cu gelozia la terapia de cuplu: „Nu iubirea generase gelozia, ci trauma cu propria mamă”

Greșeala nr. 5: Nu tolera gaslighting-ul

Faza cea mai urâtă, să zic așa, a fost la începutul lunii septembrie, când abia mă angajasem la o școală, cu program part-time. Fusese prima zi de muncă și i-am scris că îmi închid telefonul pentru că eram obosită. Nici nu credeți ce a urmat! A doua zi de dimineață a răspuns la telefon cu o falcă în cer și una în pământ, parcă îl bătuse cineva. Că știe că am fost plecată toată noaptea din casă… (și mai târziu, mi-a arătat niște imagini cu mine – poze făcute cât timp eu vorbeam la telefon, care mă arătau pe mine nedormită și cât de rău arătam, deci clar nu eram eu bine, cum sunt de obicei).

Vreau să vă spun că genul acesta de acuze au mai urmat și parcă încerca să vorbească cu mine despre ce greșisem eu, să mă facă să înțeleg că eu nu îmi dau seama ce fac și să mă convingă că eu greșesc rău – un soi de gaslighting și arăta și o lipsă gravă de inteligență emoțională). Greseala nr. 5! Nu stai când tu știi adevărul și nu ești ascultat sau crezut și ți se face gaslighting. Adică să te simți vinovat și nebun…

Eu am aflat practic ce înseamnă gaslighting prin această relație… Dar am stat. Și am stat deși aflasem de la el de relațiile de dinainte. Știam că el este foarte gelos și că face astfel de scene. Am încercat să îi explic că eu nu sunt ca și C., fosta lui, că aș vrea să mă cunoască pe mine cea adevărată… Da, mi-a apăsat butonul vinovăției – și nu stai când cineva pune atâta vină pe tine!

Greșeala nr. 6: Împăcare fără reparare

Se întâmplă ceva cu psihicul în momentul în care se exercită așa un control asupra ta… Fie te smulgi și pleci fără să te mai uiți înapoi, fie rămâi ca un câine bătut și dresat (și aici poate apărea sindromul Stockholm).

Eu, justificând iubirea și dorința de a avea totuși o relație (vă imaginați că erau și chestii care ne plăceau, cum ar fi plecările la munte, sexul, unele gesturi mici și prezența fiecăruia), am rămas cu toate cuvintele pe care i le-am spus… Printre altele, și că nu mai vreau să îmi scrie și nu mai vreau să vorbim… Atunci da, i-am scris asta, pentru că mai mult vorbeam prin scris, fiind din orașe diferite. Am stat separați o vreme. Până când eu i-am scris din nou. Și de acolo, am reluat întâlnirile… Fără să reparăm! Greșeala nr. 6: nu te împaci dacă nu repari, dacă nu există un „iartă-mă” sau o reparație făcută direct, conștient!

Mi-a zis că și-a pierdut încrederea în mine pentru ce am făcut în seara aia (că am dormit, de fapt 😄) și că, dacă vreau, putem continua să ne vedem, dar doar ne vom folosi unul de altul… El vorbea despre el destul de mult, dar mai mult teoretic, și o spunea ca și cum teoriile valabile pentru el „trebuia” să fie valabile și pentru mine.

• Citește și: A doua șansă într-o relație: care este limita sănătoasă?

Greșeala nr. 7: „I-am prezentat copiii prea devreme!

M-am confruntat adesea, nu numai eu, sunt sigură, cu acest gen de atitudine. Fie e „my way”, fie „your way”. Nu am văzut o relație în care să se facă both ways într-un mod cooperant și amiabil. Există oare? Acesta mi se pare punctul de temelie al celor mai multe relații: să discute „contractele” astea invizibile, și să nu mai meargă din inerție când simt că ceva nu funcționează pentru unul dintre ei. Este foarte fină linia între a ajunge să fie o relație dezechilibrată de voința predominantă a unuia dintre parteneri… La dorințele căruia celălalt cedează mai mult.

Ceva subtil ce s-a întâmplat în această relație este că eu am fost în mare parte în rolul salvatorului. El mă controla, eu îl salvam. Eu mă simțeam „constrânsă” să îl salvez, deși îmi impusesem la un moment dat să nu mai fac pe psihologul cu el, și să caut cât mai mult egalitatea… Când ești în poziția de salvator, celălalt este inferior ție – așa îl vezi.

Nu știu dacă din această cauză sau pur și simplu pentru că începusem să simt pericolul de a mă pierde în relația cu el, mă străduiam pe cât puteam să mă țin de viața mea din orașul meu – de copiii mei, de munca mea de psiholog… Apropo, o altă greșeală – nr. 7: i-am prezentat copiii prea devreme!

Greșeala nr. 8: „Nu am pus piciorul în prag la timp“

Îmi doream să se schimbe. Nu-l puteam lăsa, dar nici nu puteam fi cu el așa. Îmi plăcea să fiu în preajma lui, să petrecem momente împreună, dar curând veneau discuții dificile, acuze, neasumare și, mai ales, aveam mereu sentimentul că nu mă poate „duce”, cu toată complexitatea mea. Îmi doream să fie mai vulnerabil. Îmi doream să vrea să lucreze mai mult la relație, singur, în terapie, dar și în dialogurile și în comportamentul față de mine… Adică să se schimbe.

A vrut să iasă din relație de mai multe ori. Era tipul evitant (azi cred că era o patologie evitantă cu accente narcisice). Eu, nu, chiar dacă discutam chestii cu el; nu se duceau spre ieșire din relație, deși intuiția îmi spunea să fac asta… Era un „entanglement” (n.r. – o încurcătură) – nimeni nu își putea asuma partea lui de responsabilitate 100% și nu punea piciorul în prag clar:

„Facem relația asta să meargă conștient sau ne despărțim și ne vedem fiecare de drum? Nu există alta cale.”

Cred că a spune așa ceva presupune o mare iubire de sine, în primul rând, deci faptul că îți prețuiești viața, energia, timpul și, deci, tot ceea ce ocupă aceste resurse!

A lăsa lucrurile la voia întâmplării, fără să le îngrijești, fără să te preocupi de ele (după modul tipic românesc „lasă că merge și-așa”), sau să le scoți din viața ta înseamnă a NU avea grijă de viața dăruita de Creator.

Deci greșeala nr. 8 este cea că nu am pus piciorul în prag în acest mod. Și cred că nu am făcut-o de frică. Ca și el… Am fost și eu lașă într-un fel, ca și el… Alegând să mă bucur doar de beneficiile ce veneau la pachet…

La un moment dat, nici beneficii nu prea mai erau… Nici sexuale, nici de altă natură. Relația mai mult îmi lua decât îmi dădea. La un moment dat, de exemplu, am plătit două abonamente comune din banii mei. Se plângea foarte des de o datorie imensa pe care o avea la bancă și îmi părea rău de el. Probabil că, dacă aș fi avut mai mulți bani, l-aș fi ajutat. Așa cum v-am spus, eu am și doi copii dintr-o căsnicie și am și eu luptele mele financiare, ca să zic așa. Simțeam că suntem doi înecați, care se țin unul de capul celuilalt ca să nu se înece, și din când în când, mai apasă unul pe capul altuia și îl scufundă, ca să se ridice el… Cred că ai imaginea în cap 😊

Finalul: Un SMS de la revedere și block pe toate aplicațiile

Acum, după ce relația s-a încheiat de tot (cu un SMS de la revedere și cu block-urile lui pe toate aplicațiile și chiar schimbarea numărului de telefon – no comment), și câteva discuții pe video, pot trage câteva concluzii. El se „conecta” cu mine prin control. Era ca un arici pe care dacă îl apeși un pic pe țepi, fie fuge, fie se bagă cu capul înăuntru, fie te mușcă un pic (ariciul mușcă vreodată?”)…

Cred că liniile sunt foarte fine în relații, liniile referitoare la cât de mult poți fi tu însuți într-o relație și cât de mult îi dai voie celuilalt să fie.

Eu cred că, per total, trebuie să simți că există acest echilibru în toate ariile acestea: Comunicare (nu vorbărie); Energie feminină/Energie masculină, Poziționare socială și Exprimare de sine (există această nevoie de a-l admira pe celălalt, care la mine nu a fost niciodată îndeplinită în această relație), Conștientizare și stare de Evoluție, și bineînțeles, Compatibilitate sexuală. Cred că compatibilitatea sexuală vine în urma acestei congruențe a asemănărilor între cei doi, șlefuite în timp!

În viața mea, relațiile fie s-au terminat cu ultimii picuri de relație curgând… fie din partea lui. Eu nu prea știu să termin relații. Nu știu să fiu atât de fermă și hotărâtă că nu e pentru mine. Și să caut altceva. Eu vreau pentru totdeauna și fac să meargă pentru totdeauna. Dar cred că e un mindset greșit. Adevărul este că noi suntem adevărați doar atunci când suntem total în momentul prezent, este singurul lucru pe care îl putem cu adevărat controla.

Eu am vrut să intru treptat în relație. Sunt fragilă și foarte cu bun simț (ceea ce el încerca să fie, dar de fapt mi-am dat seama că judeca foarte mult oamenii și chestiile care păreau grijă sau bun simț fac parte doar din felul lui calculat de a fi) și asta este o altă greșeală: că am ales în relație să merg în ritmul lui rapid, în loc să îmi păstrez cu respect propriul ritm. Adevărul este că sunt foarte mulți oameni care vin cu bocancii murdari și se așază în sufrageria ta. Unii o numesc „nesimțire”, alții manipulare. Sunt convinsă că lucrurile trebuie luate încet. Orice luat de mână cu zbucium și orice „hai să fim în relație” este un abuz subtil în care cădem adesea și care ne pot aduce efectiv în prăpăstii de plâns și chiar depresii majore.

Cu siguranță, au mai fost și alte greșeli, cum ar fi așteptările, unele minciuni și ipocrizii. Nu știu, până la urmă, cine a greșit mai mult, cred că este important doar de văzut cine a încercat să facă relația să meargă mai mult, pornind de la premise bune. Poate ca totul se oprește când nu mai sunt resurse. La fel ca într-o construcție: când nu mai ai cărămizi, materiale de construcție, totul se oprește. Si cel mai bun material, după părerea mea, este iubirea. Daca ești capabil de iubire, ești capabil să lucrezi și la celelalte aspecte. Bineînțeles, cred că cei doi trebuie să aibă totuși un minim de valori și de nivel de conștientizare asemănătoare. Altfel, „lucrul la relație” devine o forțare a relației de dragul unor beneficii comune.