Evitarea constantă a anumitor texturi, consistențe, gusturi sau mirosuri poate fi semnul unei tulburări alimentare cum este ARFID FOTO: Shutterstock
„Am un interes foarte scăzut pentru mâncare. Nu am poftă să mănânc, mă tem să nu mă înec și devin foarte sensibilă la anumite texturi, mirosuri și chiar la aspectul unor alimente.” Sunt cuvintele lui Paige, o tânără care trăiește cu ARFID și își documentează experiența pentru a ajuta și alte persoane aflate în situații similare. „Este o luptă zilnică constantă”, mărturisește ea.
ARFID (Avoidant Restrictive Food Intake Disorder) sau Tulburarea de Evitare și Restricționare a Aportului Alimentar este o tulburare alimentară, mai puțin cunoscută, care presupune limitarea cantității și tipurilor de alimente consumate, nu din dorința de a slăbi sau din cauza unei imagini corporale distorsionate, ci din cauza unei anxietăți severe față de mâncare. Această tulburare se caracterizează prin dezinteres față de alimente, teamă de consecințele consumului (precum înecarea) sau evitarea hranei pe baza caracteristicilor senzoriale specifice (culoare, textură, miros, gust), potrivit Cleveland Clinic.
ARFID debutează în copilărie și mulți părinți cred inițial că au un copil mofturos la mâncare. Dacă nu e tratată corespunzător, tulburarea poate persista și la maturitate.
„Copiii afectați de ARFID au un model alimentar foarte restrictiv, ceea ce poate duce la deficiențe nutriționale semnificative, probleme de creștere și dezvoltare sau chiar dependență de suplimente nutriționale pentru a se menține la o greutate sănătoasă.”
Dr. Ioana Stavrositu, medic specialist endocrinologie și consultant nutriționist
Diferența dintre mofturile la mâncare și ARFID
Frecvența exactă a acestei tulburări este încă în curs de cercetare, dar estimările arată că afectează aproximativ 3%-5% dintre copii. Cu toate acestea, proporția reală ar putea fi mai mare, deoarece mulți părinți inițial interpretează greșit aceste dificultăți ca fiind simple mofturi la masă.
Potrivit medicului endocrinolog, diferența principală între un copil mofturos și unul cu ARFID este impactul asupra sănătății și calității vieții:
Un copil mofturos are preferințe alimentare clare, dar, în timp, acceptă și alimente noi, mai ales dacă i se oferă repetat, sub diverse forme și într-un mediu fără presiune. De obicei, preferă poate anumite alimente, cum sunt alimentele dulci sau procesate, dar nu ajunge să piardă în greutate sau să aibă deficiențe nutriționale severe, acceptând, chiar dacă în cantitate mai mică, și alte grupe alimentare cu un aport nutrițional adecvat.
ARFID implică o evitare fermă a anumitor alimente sau grupuri alimentare, care se poate manifesta prin plâns, persistă în timp și afectează creșterea, dezvoltarea și echilibrul nutrițional al copilului.
Semne de alarmă pe care ar trebui să le observe părinții
Dr. Ioana Stavrositu precizează că semnele care ar trebui să îngrijoreze un părinte includ:
evitarea constantă a anumitor texturi, consistențe, gusturi sau mirosuri, indiferent de strategie;
alimentația extrem de selectivă unde regăsim, în general, doar câteva alimente, așa-numitele safe foods;
mâncatul extrem de lent, mestecarea excesivă sau incapacitatea de a termina o masă;
scădere în greutate sau probleme de creștere, neîncadrarea în percentilele conforme vârstei;
uneori, chiar nevoia de suplimente pentru a compensa lipsa alimentației normale.
Senzația de sațietate înainte de mese sau lipsa poftei de mâncare.
Dificultăți de concentrare.
Limitarea cantității de alimente consumate.
Consumul exclusiv al alimentelor cu anumite texturi.
Teama de ceea ce s-ar putea întâmpla după masă, cum ar fi vărsături sau sufocare.
Mofturile alimentare devin tot mai severe, restricționând și mai mult gama de alimente consumate.
Cât de greu se ajunge la diagnostic
Diagnosticarea ARFID reprezintă o provocare semnificativă pentru părinți și medici, mai ales că această tulburare este relativ nouă în nomenclatorul medical. ARFID a fost inclusă recent în Manualul de Diagnostic și Statistică a Tulburărilor Mintale (DSM-5), fapt care explică parțial dificultățile în recunoașterea și diagnosticarea sa.
„La noi totul a început pe la 18-19 luni”, povestește o mamă a unei fetițe în vârstă de 2 ani și 2 luni, cu ARFID. „Până atunci mânca aproape orice, dar doar pasat. Când am încercat să îi ofer bucățele, a început să refuze gradual toate mâncărurile. A rămas doar cu ce putea să apuce singură – pufuleți, biscuiți, pâine, covrigei.”
Drumul spre diagnostic a fost sinuos. După multiple consultații pediatrice și analize care au indicat o hemoglobină și fier scăzute, familia a ajuns la un medic psihiatru pediatru. Acesta a pus diagnosticul de tulburare alimentară pe fond psihogen – ARFID.
„Am mers la mai mulți medici pediatri. Am făcut analize la 2 ani, cele de sânge, care au indicat o hemoglobină puțin scăzută. Ni s-au recomandat: fier, ulei de pește, vitamina C pentru susținerea imunității, dar timpul trecea și Eva tot nu mânca”, a mai povestit mămica.
Pentru excluderea altor afecțiuni posibile, familia a fost sfătuită să efectueze o evaluare psihologică completă. Au urmat două teste specifice – Denver și Portage – pentru a elimina posibilitatea prezenței autismului sau a altor tulburări de dezvoltare.
Investigații necesare
Dr. Ioana Stavrositu subliniază că dacă un părinte suspectează ARFID și observă că simptomele persistă, afectând creșterea copilului, este nevoie de o evaluare medicală care să includă:
Consultație la medicul pediatru pentru a exclude cauze medicale subiacente, precum probleme gastrointestinale sau alergii alimentare.
Evaluare nutrițională de către un medic nutriționist specializat în nutriție pediatrică, pentru a identifica eventualele carențe nutriționale și a propune un plan alimentar adaptat.
Evaluare psihologică la un specialist în tulburări alimentare pediatrice, pentru a identifica posibile cauze emoționale sau anxietăți asociate alimentației.
„Este important ca părintele să nu insiste si să nu pună presiune asupra copilului, ci să creeze un mediu alimentar liniștit, natural și relaxat.”
Dr. Ioana Stavrositu, medic specialist endocrinologie și consultant nutriționist
„Mulți cred că este doar o problemă a copilăriei”
Pentru adulții care caută un diagnostic, provocările sunt amplificate de faptul că mulți specialiști nu sunt familiarizați cu manifestarea ARFID la această categorie de vârstă. Prejudecata că tulburările alimentare selective sunt specifice doar copilăriei poate întârzia identificarea corectă a problemei și accesul la tratamentul adecvat.
„Simt că nu se vorbește suficient despre ARFID și mulți oameni cred că este doar o problemă a copilăriei. Deși eu am avut-o încă din copilărie, m-a însoțit și în viața de adult și am primit diagnosticul abia la 26 de ani. ARFID nu înseamnă doar să fii mofturos la mâncare. Este mult mai mult decât atât”, atrage atenția Paige.
Dr. Stavrositu confirmă că ARFID poate deveni o problemă pe termen lung și chiar a întâlnit un astfel de caz: „Este o tulburare care, în majoritatea cazurilor, începe în copilărie și, dacă nu este tratată, poate persista până la vârsta adultă. De exemplu, o mămică din comunitatea mea, chiar a fost diagnosticată la 30 de ani”.
Adulții cu ARFID au, de obicei, un istoric îndelungat de restricții alimentare și dificultăți în relația cu mâncarea încă din copilărie, dar uneori simptomele devin mai evidente abia în viața adultă, când încep să afecteze si mai mult sănătatea, relațiile sociale sau viața profesională având un comportament alimentar ce începe să fie remarcat de cei din jur ca fiind particular, potrivit medicului.
De ce apare ARFID
Cauza exactă a tulburării de evitare/restricționare a aportului alimentar (ARFID) nu este cunoscută. Potrivit cercetărilor, poate fi rezultatul unor factori precum:
Tulburarea de evitare/restricționare a aportului alimentar poate afecta pe oricine, atât adulți, cât și copii. Totuși, această afecțiune este cel mai frecvent întâlnită în copilărie. Riscul de a dezvolta ARFID este mai mare dacă copilul:
a avut o experiență traumatică, în special legată de alimentație (a fost forțat să mănânce, s-a înecat etc.);
are o afecțiune de bază care interferează cu funcționarea neurologică sau cu dezvoltarea (anxietate, depresie, ADHD);
are o aversiune față de anumite texturi alimentare;
are o teamă că mâncarea îți poate face rău;
are antecedente familiale de tulburări alimentare.
Cum se tratează ARFID
„Tratamentul ARFID este complex și necesită o abordare multidisciplinară, combinând nutriția, terapia comportamentală și, în unele cazuri, intervenții medicale. Poate să dureze câteva luni, dar și câțiva ani, în funcție de momentul diagnosticării și de momentul începerii unor pași in direcția schimbării.”
Dr. Ioana Stavrositu, medic specialist endocrinologie și consultant nutriționist
Medicul explică fiecare pas al terapiei:
Etapa 1: Stabilizarea nutrițională – se urmărește introducerea unor alimente sigure pentru copil (safe foods), precum și a unor suplimente, evitând astfel, pe cât posibil deficitele grave.
Etapa 2: Terapie comportamentală – expunere treptată la alimente noi prin tehnici specifice de către un terapeut experimentat în această patologie.
Etapa 3: Monitorizare pe termen lung de către medicul pediatru sau de familie pentru a preveni recăderile, a verifica periodic curba de creștere și a recomanda analize.
Cele mai frecvente greșeli
Dr. Stavrositu atrage atenția asupra celor mai frecvente greșeli ale părinților:
Forțarea copilului să mănânce, ceea ce crește anxietatea și poate agrava problema.
Compararea cu alți copii („Uite, prietenul tău mănâncă, de ce tu nu mănânci?”).
Oferirea de alternative nesănătoase (Nu a vrut supă, măcar să-i dau niște pufuleți/biscuiți etc.);
Folosirea recompenselor pentru a mânca, ceea ce duce la o relație nesănătoasă cu alimentația.
Ce putem face ca părinți? Medicul are următoarele recomandări:
Să oferim alimente noi fără presiune, în porții mici, în mod repetat.
Să creăm un mediu calm la masă, fără insistențe sau stres.
Să lăsăm copilul să exploreze mâncarea (să o atingă, miroasă, guste fără a fi obligat să o și mănânce).
Să implicăm copilul în pregătirea mesei, la cumpărături, în alegerea a ce se gătește, pentru a crește interesul.
„Aveți răbdare! ARFID nu se rezolvă peste noapte, dar cu o abordare corectă, copilul poate face progrese. Nu vă învinovățiți! Nu este vina voastră, iar criticile nu ajută. Solicitați ajutor! O echipă multidisciplinară (medic, nutriționist, terapeut) poate face diferența. Fiți empatici! Copilul nu refuză mâncarea pentru a vă supăra, nu vă refuză pe voi, ci are o reală dificultate și un disconfort important în ceea ce privește alimentarea. Cel mai important: nu vă mulțumiți cu Așa e el! – căutarea unui specialist poate face o diferență uriașă!”
Dr. Ioana Stavrositu, medic specialist endocrinologie și consultant nutriționist
Cum e să trăiești cu ARFID
Pentru părinții ai căror copii au această tulburare, provocările frecvente presupun, potrivit medicului:
rezistența copilului la alimente noi;
frustrarea părinților și tendința de a forța copilul să mănânce;
dificultatea de a găsi alimente sigure pe care copilul să le accepte.
Nici mai târziu, gestionarea acestei tulburări nu e o sarcină ușoară.
„Nu poți fi spontan să mergi la restaurante sau cafenele. Pierzi atât de multe experiențe sociale. Nimeni nu te ia în serios și ești etichetat drept persoană dificilă pentru că nu poți să mănânci din cauze fizice, mentale sau emoționale anumite alimente. Fobiile legate de încercarea alimentelor noi, amestecarea lor, contaminarea, înecul sunt dureroase și epuizante. Când o nevoie de bază e atât de dificilă devine o corvoadă constantă”, a mărturisit o adolescentă de 17 ani care documentează pe social media experiența ei cu ARFID.
Cleveland Clinic avertizează asupra complicațiilor severe ale ARFID: malnutriție, deshidratare, dezechilibre electrolitice, anemie, tensiune arterială scăzută și osteoporoză. În cazuri extreme, specialiștii raportează riscul de stop cardiac. Mai îngrijorător, corpul se poate adapta la stres, mascând uneori semnele tulburării chiar și atunci când aceasta pune viața în pericol.
La nivel fizic, persoanele cu ARFID pot dezvolta probleme gastrointestinale cronice, sistem imunitar slăbit și întârzieri în dezvoltarea fizică. La copii, ARFID poate întârzia pubertatea și poate afecta creșterea normală. La adulți, consecințele pe termen lung includ probleme cardiace, deteriorarea densității osoase și disfuncții hormonale.
În cazurile severe de ARFID, pacienții pot necesita rehidratare intravenoasă, monitorizare cardiacă și, în unele situații, alimentație prin tub nazogastric pentru a preveni complicațiile care le pot pune viața în pericol.
