Cu alcoolismul la psihiatru: de ce, cât și cum beau românii. Și cum se pot trata

Alcoolul este substanța de abuz cea mai răspândită și cea mai acceptabilă din punct de vedere cultural și social. De aceea, alcoolismul – termen folosit la scară largă pentru dependența de alcool sau utilizarea nocivă a alcoolului – e greu de diagnosticat și de tratat. Cei care ajung în spital la dezintoxicare sunt, de obicei, oameni care fie au avut halucinații, fie au fost aduși de poliție după vreun scandal. E doar o „soluție” temporară, de etapă.
Mai rar se întâmplă ca o persoană alcoolică să caute singură ajutor de specialitate în clinicile de psihoterapie specializate în adicții. Cu toate acestea, alcoolismul în România este un fenomen amplu, neglijat de autorități. Ne aflăm pe primele locuri în Europa la consumul excesiv de alcool, dar prea rar se vorbește despre asta. Alcoolismul e o boală pe care specialiștii o numesc tulburare. Dincolo de denumire, e o problemă profundă, tratată cu indiferență de către autorități. Soluțiile terapeutice sunt în mică măsură decontate de stat.
Ca să aflăm cum stau lucrurile în realitate în România, am vorbit cu Dan Roșca, medic primar psihiatru și șeful uneia dintre secțiile de Toxicomanie de la Spitalul Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. Al. Obregia, și cu Claudia Jorza, psiholog specializat în adicții, de la Alianţa pentru Lupta Împotriva Alcoolismului şi Toxicomaniilor (ALIAT).

„Ce să facă omul care nici nu are unde se distra, nici nu știe cum să se distreze? Se întâlnesc mai mulți oameni acasă la cineva. Cu toții am trecut prin experiența asta: bem și noi ceva? Câți dintre noi se întâlnesc și zic hai să mergem la film, să mergem să facem sport, să mergem să facem o excursie? O parte din oameni au început să facă asta, dar să te întâlnești și să bei ceva e cel mai simplu, cel mai comod, cel mai ieftin, cel mai tradițional. Știu că eram doctor la țară și, în orice casă în care intram, când îmi terminam treaba, mă întrebau: Domn’ doctor, beți ceva? Nu se poate să refuzați o țuică! Uneori era riscant să pleci de acolo, pentru că era o dovadă de neobrăzare din partea ta, dacă nu gustai dintr-un pahar de țuică. E o chestiune de tradiție. Nu înseamnă că toți oamenii ăia sunt alcoolici”.

Cuvintele îi aparțin doctorului Dan Roșca, medic primar psihiatru și șeful Secției XVI Psihiatrie/Toxicomanie de la Spitalul Alexandru Obregia din București.

„Dacă, la începutul consumului, există placerea care guvernează viața psihică a persoanei și care eliberează precis și țintit o tensiune interioară, în timp, aceasta se transformă în nemulțumire, supărare, dezgust, deprimare. Și totul se modifică, de la dispoziția afectivă a persoanei, până la regresia accentuată pe mai multe planuri ale vieții individuale. Dacă ar fi să gasesc un element comun al celor care vor să fie sprijiniți în demersul lor de a-și controla impulsurile, este acela că majoritatea au o avansată tendință autodistructivă dublată de un puternic sentiment de vinovăție”.

Spune și Claudia Jorza, psiholog clinician și psihoterapeut în cadrul Clinicii ALIAT (Alianța pentru Lupta Împotriva Alcoolismului și Toxicomaniilor), specializată în tratarea adicțiilor.

Cei doi sunt specialiștii cu care am stat de vorbă pentru a încerca să aflăm care este situația alcoolismului în România, dincolo de statistici. Cine e mai predispus să devină alcoolic și de ce România e pe locurile fruntașe din Europa la consum. Ce se întâmplă în realitate cu cei care beau excesiv alcool, care sunt opțiunile lor dacă vor să se lase de băut, ce tratament e mai eficient – pastilele sau mersul la psiholog, ce se întâmplă cu cei care ajung la spital și cum lucrează clinicile specializate în adicții?

România, pe locul al cincilea în Europa la consumul excesiv de alcool. De ce?

Aceeași analiză de situație arată că România se afla chiar mai sus în clasament în ceea ce privește consumul excesiv de alcool – pe locul al cincilea în Uniunea Europeană. Jumătate dintre consumatorii de alcool din România aveau, tot în 2016, un consum de risc.

De ce beau românii atât de mult alcool? Pe această temă se pot face doar speculații. Una dintre ele poate fi cea făcută de medicul psihiatru Dan Roșca, respectiv faptul că e tradițional să bem. Dacă mergi într-o vizită sau treci pragul cuiva, mâncare ți se pune, nu ți se pune pe masă, dar de băut sigur ți se oferă.

Ieșirile în oraș sau întâlnirile între prieteni sunt, aproape fără excepție, însoțite de alcool. Se bea de la vârste fragede, consumul de alcool e de lăudat în anumite cercuri de prieteni, la fel ca rezistența la consum, iar unii își produc singuri alcoolul, acasă, la fel ca pe conservele pentru toamnă.  

O altă posibilă explicație este aceea că, fiind o țară cu multe zone rurale, în care munca în agricultură nu este organizată, consumul nu este descurajat. La sate, la munca câmpului, nimeni nu îți cere să nu vii băut. Dimpotrivă, cei care lucrează cu ziua cer, pe lângă bani, și alcool.

„Încă avem multe zone rurale. Munca fizică neorganizată merge cu alcool, dar nu știu dacă neamțul de la Volkswagen, dacă bea ceva în timpul schimbului lui, mai stă mult timp pe-acolo. Nu, îl zboară. Toleranța la serviciile organizate e mai mică. În serviciile dezorganizate, la țară, vine omul să-ți sape și ce-ți cere? Vrea 200 de lei pe zi, mâncare și, dacă nu-i dai țigări și băutură, nici nu vine”, crede medicul psihiatru Dan Roșca, care a văzut în munca sa o mulțime de dependenți de alcool.  

Conform analizei Eurostat, în 2019, România a avut cele mai mici prețuri la alcool din Uniunea Europeană, din 27 de state membre. Până și în Bulgaria și Ungaria alcoolul costă puțin mai mult. Prețurile cele mai mari la băuturile alcoolice sunt în Finlanda, Irlanda și Suedia.

De ce e rău consumul excesiv de alcool. Câteva date statistice

Tot OMS spunea că, după fumat și hipertensiunea arterială, alcoolul este al treilea factor de risc pentru boală și moarte prematură în Uniunea Europeană (UE).

Alcoolul este corelat cu peste 200 de boli diferite, conform unei analize de situație publicate de INSP în iunie 2018. Dacă consumi alcool în exces, prezinți un risc mai mare de a dezvolta, printre altele, tulburări neuropsihiatrice (epilepsie, depresie, anxietate), boli digestive (ciroză hepatică alcoolică, pancreatită acută și cronică, gastropatie alcoolică), cancere (de tub digestiv şi de sân), boli cardiovasculare (ischemice, hemoragice, hipertensiune arterială), diabet zaharat și boli infecţioase (pneumonie, tuberculoză și altele), dar ești mai predispus și către a face diverse traumatisme: cauzate de autoagresivitate şi heteroagresivitate (adică agresivitate orientată către sine sau către ceilalți), suicid, omor, intoxicații accidentale, accidente rutiere, accidente domestice sau profesionale.

Pe lângă consecințele asupra sănătății, consumul excesiv de alcool, dependența de alcool sau alcoolismul poate duce la importante daune sociale și economice asupra individului. Alcoolismul sau consumul excesiv de alcool poate avea consecințe sociale dramatice, cum ar fi deteriorarea relațiilor familiale, separare, divorț, abuz și neglijare a copiilor, pierderea prietenilor, dificultăți materiale, pierderea locului de muncă, pierderea locuinței, excludere socială, probleme legale (amenzi, închisoare) și comportament sexual nepotrivit (sex neprotejat, viol, sarcină nedorită).

Alcoolismul e o boală. De fapt, o tulburare

Generic vorbind, alcoolismul e o boală. O boală cronică, adică una care nu se vindecă, la fel ca diabetul, hipertensiunea sau cancerul. De aceste boli nu te poți vindeca, dar ele pot fi ținute sub control sau pot fi în remisie.
Când vorbesc despre alcoolism, specialiștii spun însă că este o tulburare. De fapt, alcoolismul se referă, în mod special, la două tulburări.

Medicul psihiatru Dan Roșca explică: termenul alcoolism este folosit mai degrabă în limbajul comun, în limbajul de specialitate, adică în nomenclatorul tulburărilor psihice, există mai multe tulburări care se pot încadra sub denumirea comună de alcoolism. Dintre acestea, psihiatrul face referire, în mod special, la două: „Dependența de alcool, care e definită destul de strict după anumite criterii ușor recognoscibile, și mai putem încadra la alcoolism și ceea ce se numește utilizarea nocivă a alcoolului, adică omul nu este dependent, nu dârdâie dacă nu consumă, dar consumul de alcool are, din când în când, consecințe nefaste pentru el și nu se poate abține”.

„Alcoolismul se referă la două conduite care se dezvoltă în timp la anumiți consumatori de alcool. Dependența de alcool înseamnă că nu poți să stai dacă nu bei la momentul potrivit, tremuri, ți-e rău, poți să faci convulsii, aia e dependența adevărată. Ultilizarea nocivă a alcoolului înseamnă că omul poate să stea o lună fără să bea, dar după aceea bea chiar dacă știe că îl lasă nevasta, chiar dacă știe că îi poate lua polițistul carnetul, chiar dacă știe că șeful îl poate concedia. Deci o utilizare nocivă înseamnă o sfidare a tuturor normelor și a intereselor proprii, dar nu e dependență. Nu orice om care bea devine alcoolic. Când se intră în zona asta, care interferează puternic cu funcționarea omului, atunci vorbim despre alcoolism”.

Psihologul Claudia Jorza preferă termenul de consum problematic de alcool și spune că termenul de alcoolism a apărut după cel de-Al Doilea Război Mondial, atunci când OMS a descris alcoolismul ca fiind starea prezentată de un subiect care consumă alcool în detrimentul sănătății sale și al activității sociale în timpul unei perioade determinate.

„Din perspectiva unui psiholog , dependența de alcool sau consumul problematic de alcool reprezintă un model specific, un tipar particular de funcționare a persoanei care, în orice condiții și aproape cu orice preț face posibilă obținerea și uzul substanței, indiferent de consecințele somatice și psihologice adverse pe care le poate întâmpina”.

„Mai simplu spus, este atunci când o persoană face în așa fel încât preocuparea predominantă a vieții sale are în centru ideea de alcool – conștient sau mai puțin conștient – și găsește cele mai sofisticate și ingenioase strategii pentru a-și procura și consuma substanța dorită, în cazul de față, alcoolul. Asta poate fi, desigur, în paralel cu încercări repetate și lipsite de reușită în a controla consumul de alcool”, mai spune Claudia Jorza.    

Cât alcool e acceptabil să bei, fără să fii considerat alcoolic?

Psihologul Claudia Jorza precizează că, în DSM 5, adică în Manualul de diagnostic și statistică a tulburărilor mentale al Asociației Psihiatrilor Americani, termenul de „abuz” de alcool apare alături de cel de „dependență” și capătă, împreună, denumirea de tulburare a consumului de alcool.

„Ea este clasificată dupa criterii foarte precise apărute și menținute pe o perioadă de cel puțin 12 luni. Ca și alte tulburări mentale, tulburarea consumului de alcool este profund și insidios dăunătoare și disfuncțională prin efectele și ramificațiile pe care le produce în viața unui om”, adaugă Claudia Jorza.

OMS a stabilit că, în afara abstinenței (abținerea totală de la alcool), cantitatea de alcool considerată acceptabilă din punct de vedere al consecințelor pe termen scurt și lung asupra sănătății este de:

• 2 unități/zi, 4 unități/ocazie și 14 unități/săptămână, pentru bărbați;

• 1 unitate/zi, 2 unități/ocazie și 7 unități/săptămână, pentru femei și persoanele de peste 65 de ani.

O unitate înseamnă astfel: fie o bere mică (de 330 de mililitri), fie un pahar de vin (125 ml), fie unul mic de tărie (40 ml).

Deci, dacă ești bărbat și bei mai mult de două beri mici în fiecare zi, nu e bine. Dacă ești femeie și bei mai mult de un pahar de vin zilnic, iar nu e bine. Cât de realiste sunt aceste praguri? De ce e periculos să bei mai mult de-atât? Fiecare dintre noi se poate gândi că trei beri sau două pahare de vin pe zi nu înseamnă mare lucru.

Pentru că fiecare din aceste unități contin 12 grame de alcool pur, Claudia Jorza spune că ceea ce depășește aceste valori poate fi considerat, la un moment dat, un consum nesănătos, riscant sau nociv: „Abuzul de alcool poate evolua către dependență de alcool, adică spre acel comportament compulsiv de consum masiv, constant sau binge – în salturi, la final de săptămână, la evenimente etc. – cu traiectorie cronică. În acest stadiu apar complicațiile și comorbiditățile somatice (hepatice, gastrice, pancreatice, cardiace) precum și complicațiile psihiatrice sau psihologice (tulburari anxioase, dispoziționale, comportamentale, sexuale, ale somnului)”.

Profilul psihologic al dependentului de alcool

Am întrebat-o pe Claudia Jorza, care lucrează la Clinica ALIAT cu mai multe tipuri de dependențe, care este profilul psihologic al dependentului de alcool. Spune că e greu de realizat un profil psihologic, pentru că fiecare individ are propriul istoric și propriile mecanisme de funcționare, dar că există, totuși, câteva trăsături caracteristice:

• toleranță scăzută la frustrare;
• capacitate redusă în a suporta anxietatea și tensiunea psihică în general;
• nivel de autoprețuire redus;
• elemente depresive;
• un tip de funcționare psihică mai degrabă interpretativ-anxioasă.

Alcoolismul nu ține cont de statutul social, de cât câștigi, dacă ai sau nu familie, dacă provii sau nu dintr-o familie dezorganizată sau nu. Alcoolic poate fi și cel care lucrează la câmp, și doctorul, și actorul. Poate fi tânăra educată, femeia casnică, studentul sau profesorul său.

„În etiologia dependenței, nu se poate vorbi despre o cauză a acesteia, ci despre un complex cauzal de factori. Mai multe teorii arată că factorii de risc pentru un consum problematic de alcool se pot sistematiza în factori individuali și factori care țin de mediul social. În unele cazuri, predispoziția biologică se întâlnește cu un context cultural și social prielnic consumului, formând, în felul acesta, trigger-ul (n.r. – declanșatorul) potrivit pentru un consum din ce în ce mai riscant”, mai spune Claudia Jorza.

Cei mai mulți dintre cei care apelează la ajutorul psihologului pentru a scăpa de adicție au o avansată tendință autodistructivă, dublată de un puternic sentiment de vinovăție, mai spune Claudia Jorza: „Dacă la începutul consumului există plăcerea care guvernează viața psihică a persoanei și care eliberează precis și țintit o tensiune interioară, în timp, aceasta se transforma în nemulțumire, supărare, dezgust, deprimare. Și totul se modifică, de la dispoziția afectivă a persoanei, până la regresia accentuată pe mai multe planuri ale vieții individuale”.

Deși există ideea preconcepută că bețivul doarme în gară și că cei cu un nivel de trai ridicat nu pot fi alcoolici, lucrurile nu sunt deloc așa. „Bețivul nu doarme în gară, el ajunge să doarmă în gară, după mult timp de consum excesiv, dacă mai trăiește. Dar uneori pleacă de la niște standarde înalte. Sunt exemplele tipice ale actorilor de la Hollywood”, spune psihiatrul Dan Roșca.

Cum se diagnostichează alcoolismul

Pentru că alcoolul este substanța de abuz cea răspândită și cea mai acceptabilă din punct de vedere cultural și social, alcoolismul este greu de diagnosticat, pentru că, de obicei, persoanele care își pun întrebări legate de propriul consum rareori ajung la specialist. Ba mai mult, pentru că alcoolul este o substanță atât de frecventă, abstinența este extrem de dificilă odată ce ai ajuns să consumi alcool des și în cantități mari.  

„Abuzul de alcool se diagnostichează preponderent de către medicul psihiatru și se întâmplă deseori atunci când alcoolul pune persoana în primejdie sau pericol. De exemplu, când conduce sub influența alcoolului sau atunci când are comportamente hetero și autodistructive”.

INSP definește dependența de alcool sau alcoolismul ca o tulburare care se instalează în cazul consumului regulat (zilnic sau aproape zilnic) de alcool, de lungă durată.

Indivizii care au dezvoltat dependență la alcool au o dorință de a bea greu de stăpânit, sunt incapabili să își controleze cantitatea sau să își limiteze ocaziile de băut. Atunci când persoana se oprește din băut sau își reduce mult cantitatea de alcool apar semne ale sevrajului.

Unul dintre semnele dependenței la alcool este toleranța la alcool (nevoia de a bea cantități tot mai mari pentru a resimți efecte produse altădată de doze mai mici). Responsabilitățile profesionale sau casnice și activitățile altădată plăcute, în sânul familiei sau cu prietenii, sunt neglijate în favoarea băutului. Persoana continuă să bea în ciuda faptului că există dovezi ale efectelor dăunătoare asupra sănătății (de exemplu afectarea ficatului, depresie, tulburări de gândire).

Dar cum se diagnosticheză alcoolismul în mod concret, în spital? Cum ajunge o persoană care are probleme cu alcoolul să afle că e alcoolică sau, în termeni eleganți, că suferă de o tulburare a consumului de alcool?

Medicul psihiatru Dan Roșca spune că dependența de alcool are următoarele caracteristici: creșterea toleranței la alcool și sevrajul. „Toleranța însemnă că un alcoolic duce mai mult. Nu doar că poate să bea mai mult, el trebuie să bea mai mult pentru a obține aceeași satisfacție. În mod normal, bea omul 100 (n.r. – de mililitri) de țuică, se relaxează, după care zice nu mai beau, că nu îmi face bine. Unui alcoolic nu-i mai ajunge să bea 100 de țuică. Vrea 200, vrea 300, vrea 400, pe care le tolerează fără a obține efectele dorite, pe care le obținea la început, iar consumul crescut are consecințe negative asupra creierului, ficatului și altor organe asupra alcoolul țintește negativ. Dependența se mai caracterizează prin faptul că, atunci când are loc o întrerupere, apare ceea ce se numește sevraj”, spune medicul psihiatru.

„Când vine omul să se interneze volunar pentru că vrea să se lase de alcool, îi puneți un diagnostic care include cuvântul alcool? I se spune: domnule, ești alcoolic?”

„Aici e o mare problemă. În mod normal, omul vine și îl evaluezi. Este un consum nociv, adică bea când nu ar trebui? Sau este dependență, în sensul că, dacă nu bea, începe să dârdâie dup-aia? Ar trebui să îi pui diagnosticele astea.

Dacă îi pui diagnosticul ăsta, omul se duce la serviciu și e concediat. Atunci, alegi să pui diagnosticul unor consecințe. Un alcoolic poate să fie foarte anxios. Pui diagnostic de anxietate generalizată și introduci în descrierea diagnosticului, cât poți s-o faci, sau ca diagnostic secundar, utilizare nocivă de alcool. Mai poți să pui depresie, pentru că mulți alcoolici sunt extrem de depresivi. Unii sunt depresivi și au impresia că, cu alcool, le trece depresia. Alcoolul este, pentru moment, antidepresiv, dar în faza în care nu-și mai face efectul, accentuează depresia. Așa că alegi, pentru binele omului, eticheta de tulburare depresivă sau depresiv-anxioasă și, ca diagnostic secundar, dependența.    

Pe de o parte, trebuie să respectăm adevărul, pe de altă parte, încerci să-i ajuți, ca să nu-i îndepărtezi.

Dacă oamenii merg în comunități terapeutice sau clinici private, acolo nu e cu diagnostic medical, cu diagnostic, cu cod”.

Sevrajul în alcoolism. De la ușor la periculos

Dacă citești pe internet, poți afla că, în cazul unui alcoolic, sevrajul poate fi lejer, adică un tremur al mâinilor, dar poate fi și sever, chiar mortal.

Sevrajul înseamnă o serie de manifestări fizice și psihice care apar atunci când un om obișnuit cu o substanță psihoactivă întrerupe consumul, iar aceste manifestări pot să dispară dacă, pe durata manifestării lor, omul reia substanța.

„De exemplu, alcoolicul se trezește dimineața și îi tremură mâinile. E situația clasică și cea mai frecventă: îi tremură mâinile, eventual îi e greață. Merge la frigider, scoate un păhărel de tărie și o dă de dușcă. Și nu îi mai tremură mâinile, și nu îi mai este greață. Asta e partea fizică. Tot în sevraj apar simptomele psihice. Vi le spun pe cele mai simple: o stare de disforie, e morocănos, e iritabil, are o dispoziție proastă. După ce ia păhărelul ăla, devine vesel, agreabil, relaxat, pentru o bucată de vreme poate să lucreze, să facă lucruri pozitive. Nenorocirea e că bucata asta de vreme în care redevine funcțional e, cu timpul, tot mai scurtă. Și el va fi nevoit, pentru a preîntâmpina sevrajul, să bea mai întâi la trei ore, apoi la două, la una, la jumătate de oră. Practic, toată ziua, el trebuie să fie băut, că altfel i se face rău sau nu se simte bine”.

Totuși, sevrajul nu însemnă numai atât. Poate fi și mult mai agresiv, chiar dacă acest lucru se întâmplă rar.

„Care sunt riscurile cele mai mari ale sevrajului?”   

„Sevrajul obișnuit e cum vi l-am descris, dar la un alcoolic vechi, care bea cantități mari, poate să se desfășoare sub forma delirium-ului, adică a sindromului confuzional. Nu știe cine e, cum e. Am frecvent pacienți care, fiind tratați, spun Gică, adu-mi calul! sau Vezi că am lăsat tractorul în curte. Pacientul fiind la spital, cu ochii deschiși, dar confuz. Am avut un pacient care consumase alcool până cu două zile înainte, când a trebuit să se opereze de nu-știu-ce și a întrerupt consumul. Și medicul unde s-a operat mi-l trimite mie, la Psihiatrie: Domnule, a luat-o razna, omul se crede la el acasă, crede că eu sunt nevastă-sa. Frecvent se întâmplă să aibă halucinații. Și-acum țin minte un pacient care îmi spunea: Domn’ doctor, și-aseară am ieșit afară și de sub gardul vecinului a ieșit un șoricel, s-a transformat în pisică, dup-aia într-un câine mare și alb, dup-aia în cal și nu știu cum a făcut calul ăla aripi și a zburat peste gard. Astea sunt halucinații vizuale, de regulă cu animale, care sunt caracteristice pentru delirium tremens (n.r. – delirium provocat prin întreruperea bruscă a consumului de alcool). Omul se poate simți urmărit, lucrurile astea pot fi terifiante și, atunci, poate deveni și el violent.

Am avut un pacient care m-a chemat la el în rezervă: Veniți să vedeți, că râd ăștia de mine. Am o pocitanie uite-așa de mică, care se strâmbă la mine și care vrea să mă bată. Nu era nicio pocitanie, nu era nimic, era halucinația lui vizuală.

Deci sindrom confuzional, halucinații, agitație, violență. Toate astea pot să apară într-un sevraj care e periculos, iar uneori pot să apară crize convulsive, ca la epileptici: cade pe spate, dă din mâini și din picioare, tremură tot. De obicei, o criză convulsivă trece chiar și de la sine, în câteva secunde. Aspectul e dramatic, zici că acum moare. Nu moare, dar uneori pot să fie crize mai ample, care trec dintr-una în alta și se pot termina cu o sincopă sau cu un accident vascular cerebral”.   

Cine merge la psiholog: „Cel mai adesea, persoane care nu au ajuns încă la complicații majore legate de consum”

Opțiunile de tratament ale unui dependent de alcool din România sunt limitate și greu pot fi făcute pe gratis.

În afară de dezintoxicarea într-un spital de stat, care durează câteva săptămâni și nu presupune costuri dacă ai asigurare de sănătate, restul variantelor nu implică ajutor de la autorități și lasă alcoolicul să se descurce singur.
Alternativele sunt participarea la întâlnirile Alcoolicii Anonimi – în localitățile unde AA are organizații – sau izolarea pentru o perioadă mai lungă în centre de dezalcoolizare sprijinite de biserici, unde trebuie să plătească șederea și să își permită să lipsească de la serviciu, pentru că nu se acordă concediu medical. În orașele mai mari, dependenții pot apela la psihoterapie la clinicile specializate în adicții, unde participă la întâlniri individuale sau de grup.

În general, cazurile mai ușoare ajung la psiholog, iar cele mai complicate, la spital.

„În România, alternativele pentru un consumator motivat să devină abstinent sau în control cu propria viață sunt destul de limitate. Dincolo de internările voluntare sau nevoluntare în spitalele psihiatrice de stat, există, în Capitală și în marile orașe, clinici private care au echipe multidisciplinare specializate în tratarea adicțiilor, dar de obicei sunt ambulatorii, fără posibilitate de internare și spitalizare. Ori, în multe cazuri, tocmai acesta este pasul necesar și imediat ce trebuie făcut”.

„La noi apelează, cel mai adesea, persoane care nu au ajuns încă la complicații majore legate de consum. Deși multe persoane care au consum problematic au o funcționare bună, adică au relații personale și eficiență în ce lucrează și în ce fac, totuși, consumul de alcool determină adeseori o deteriorare marcantă și consecințe severe de-a lungul vieții. Vulnerabilitatea dată de consum se reflectă în acțiuni și re-acțiuni impulsive, în comportamente violente, margând până la accidente și infracționalitate”, mai spune psihologul.

Deși stigmatizarea este mai puternică în rândul persoanelor de sex feminin care consumă alcool, în ultima vreme există tot mai multe femei care apelează la psiholog. „În munca mea cu persoanele cu consum problematic de alcool mă întâlnesc atât cu bărbați, cât și cu femei. În ultima vreme am avut o cerere crescută în rândul femeilor cu un consum riscant sau nociv”, menționează Claudia Jorza.

Cine merge la spital: „Cred că 20% din internările non-voluntare din spitalul Obregia sunt pe alcool”

Dintre cei care ajung la Spitalul Obregia la dezintoxicare, se disting două categorii majore. Cei care vin de bunăvoie sau relativ de bunăvoie, adică împinși de la spate de familie, și cei care sunt aduși de poliție, după un accident sau un incident conflictual. În secția XVI, condusă de doctorul Dan Roșca, aproximativ 10 din cei 70 de internați lunar vin de bunăvoie. Restul, aduși de poliție sau pentru că au suferit anumite tulburări psihice cauzate de consumul excesiv de alcool. E de menționat însă că în secțiile de Toxicomanie/Dezintoxicare sunt și mulți consumatori de droguri ilicite. Pe de altă parte, mai spune medicul, persoanele care au probleme legate de consumul de alcool nu se internează doar în cele două secții de dezintoxicare, ci în toate secțiile spitalului.

„Cei care vin la spital sunt aduși de poliție sau de familie. De multe ori, familia cheamă ambulanța, iar ambulanța găsește un om agitat, care sparge capete pe-acolo, cei de la ambulanță dau telefon la poliție și vine poliția și-l aduce, iar noi trebuie să-l internăm împotriva voinței lui. Pentru că omul fie nu vrea să se interneze, adică spune hai, domn’e, nu pot să beau și eu ceva?, fie nu poate să își exprime voința pentru că este confuz, vede îngerași și animale. De la cine să ceri voie pentru internare? Marea masă vin în condițiile astea, din păcate. Mulți. În ultima vreme, cred că 20% din internările non-voluntare din spitalul Obregia sunt pe alcool. Nu am date exacte, dar așa estimez. Mult! Pentru că sunt nenumărate alte boli”.

Dacă cei aduși de poliție sau care trec printr-un episod de delirium tremens sunt internați împotriva voinței lor, cine sunt cei care vin de bunăvoie să se interneze în spital? „Omul vine dacă realizează, într-un moment de repaus de consum, ce pierde. De obicei, vin oamenii care au cel mai mult de pierdut. Dau un exemplu. Domn cu super avere, proprietar de clinică medicală particulară într-un oraș de provincie, cu o soție superbă, cu un copil superb, adus de soție, care a spus că, dacă nu se lasă, îl părăsește. Bărbatul, când s-a trezit din sevraj, mi-a spus că Nu se mai poate, domnu’ doctor, trebuie să mă las, că am aia, am aia. El avea ce pierde și încă nu pierduse destule încât să nu-i mai pese. Pe de altă parte, sunt unii care beau până își pierd casa, masa, familia”, spune medicul Dan Roșca.

De obicei, persoanele care se internează la Obregia sunt bărbați cu vârste cuprinse între 25 și 45 de ani. Mai ajung să se interneze la dezintoxicare și persoane de peste 50 de ani, dar mai rar. Nu pentru că după acea vârstă nu ar mai fi probleme legate de consumul de alcool, ci pentru că, la 60-70 de ani, mortalitatea este mult mai mare. Ciroza și demența sunt printre bolile care „mai seceră dintre consumatorii frecvenți”, spune medicul.

De ce au între 25 și 45 de ani cei care ajung la Obregia? „Pentru că e vârsta la care oamenii au mult curaj și-l întrețin cu băutură și se manifestă foarte spectaculos”.

Pe de altă parte, sunt și persoane care ajung la spital la vârste mai fragede și cu probleme grave legate de consumul de alcool.

Cel mai tânăr pacient grav pe care l-am avut eu a fost un băiat care, la nici 20 de ani, aproape că nu mai putea să meargă. Ce înseamnă asta? Alcoolul produce o boală a nervilor de la mâini și picioare – se numește polinevrită. Adică paralizează. Băiatul ăsta băuse atât de mult de la 14-15 ani, încât la aproape 20 de ani mergea numai sprijinit de taică-su, ca un paralitic”.

În general, cei care ajung să se interneze în spitalele de psihiatrie pentru că au probleme legate de consumul de alcool sunt bărbați. „Proporția de bărbați versus femei cu alcoolism sever, violență, tulburări mari, e de departe în favoarea bărbaților. Din cinci persoane, patru sunt bărbați, una e femeie. Poate și mai mult, o femeie la șase-șapte bărbați. Există și femei cu alcoolism, cu dependență de alcool, dar sunt mai puține”, spune medicul.

„Sau e gradul de stigmatizare e mult mai mare și femeile nu ajung la dezintoxicare”.

„Gradul de stigmatizare și rușinea sunt mult mai mari, ajung mult mai greu la spital, dar există și un alt determinant. Un bărbat care bea, bea de obicei la cârciumă, cu prietenii. O femeie care bea, bea acasă, de obicei pe ascuns, ca să nu o vadă lumea.

Bărbatul care bea este, de multe ori, mai violent, se bate, sare în ochi și e adus mai ușor la spital. Femeia bea de obicei acasă, iar soțul, copiii, de obicei nu o lasă să iasă din casă. Fenomenul e mai bine ascuns de către societate”.

„Estimativ, cate persoane vin, anual, la Obregia pentru a se trata de alcoolism?”

„Câte vin cu intenție să se dezintoxice e una, câte apar acolo ca urmare a unor accidente, că au un sevraj urât, că au avut o beție acută în care s-au bătut cu toată scara blocului, e alta. Pe secția mea de toxicomani, la 70 de internări pe lună – unde sunt și consumatori de droguri, și de alcool – până în 10 vin intenționat, restul vin ca urmare a unor evenimente neplăcute, a unor tulburări provocate de consumul de alcool. De multe ori, sunt internați împotriva voinței lor”.

„Nu sunt suficiente nici cele 18 secții din tot spitalul”

La Spitalul Obregia, există două secții de Toxicomanie/Dezintoxicare. Una are 25 de paturi, cealaltă – 34. Un total de 59 de locuri pentru persoanele dependente de alcool sau droguri. Sunt aceste secții suficiente pentru a trata adicțiile persoanelor din București și din împrejurimi? „Nu sunt suficiente nici cele 18 secții din tot spitalul”, spune Dan Roșca. De aceea, alcoolicii nu sunt internați numai în aceste două secții, care sunt, dealtfel, destinate mai ales dependenților de droguri. În toate secțiile de la Spitalul Obregia se internează și se tratează și cei care ajung acolo din cauza problemelor legate de alcool.

„Pe toate secțiile se tratează și patologia indusă de alcool. Pentru patologia indusă de drogurile ilicite sunt doar două secții. Aceste secții sunt dedicate mai ales drogurilor ilicite, mai ales drogurilor grele: heroină, cocaină, că (n.r. – dependenții de) marijuana se mai internează și prin alte secții. Dependenții de alcool se internează și la noi, dar și pe celelalte secții. La 1.060 de paturi în tot spitalul, la 800-900 de pacienți pe lună, socotiți un 20% cu alcool. Și sunt și oameni care se internează repetat”.

Astfel, în jur de 160-180 de persoane se internează, lunar, la Spitalul de Psihiatrie Alexandru Obregia, pentru probleme cauzate de consumul de alcool.

Ce se întâmplă concret în spital

În primul rând, pentru cei care ajung la Obregia din cauza alcoolului nu există o durată standard de internare. Cei care se internează benevol, dar care sunt puțini, pot sta două-trei săptămâni, până trece riscul unui potențial sevraj. Pentru ceilalți, internarea durează până când trec simptomele. „Nu există o durată standard de internare. Se stă până la vindecarea simptomelor, dacă se internează cu simptome acute. Dacă se internează ca să se lase, se stă în jur de două săptămâni, în care verificăm dacă apar fenomene de sevraj care pot fi greu de suportat și periculoase. În general, două-trei săptămâni pot să fie o premisă pentru trecerea la o altă etapă”.

În spital, tratamentul persoanelor alcoolice înseamnă, în principal, medicamente. Poate fi vorba despre anxiolitice, antidepresive sau, mai rar, niște pastile care diminuează apetitul pentru alcool. Din când în când, alcoolicii internați în spital se mai văd și cu câte un psiholog. Nu destul. Spitalul este locul în care se tratează mai degrabă urgențele, în timp ce trecerea la abstinență, care este un proces îndelungat, se face în afara spitalului.   

„Tratamenul se referă la două aspecte: tratamenul medicamentos și tratamentul psihoterapeutic. Într-un spital, de obicei, problemele sunt axate pe tratamentul medicamentos și o brumă de consiliere. Pentru că, în spital, după cum spuneam, ajung cazurile complicate, urgențele. Vin puțini dintre cei care vor de bunăvoie să se lase. Așa că noi îi internăm ca să nu facă sevraj, să nu pățească ceva. Internarea în sine este o premisă. Trecerea la o abstinență totală este un proces îndelungat și care se desfășoară mai ales în afara spitalului. Uneori se poate desfășura cu totul în afara spitalului. Sunt oameni care nu vor să se interneze, pot să treacă acasă peste sevraj”.

Medicul psihiatru spune că tratamentul poate însemna, în funcție de caz, anxiolitice sau antidepresive, dar poate însemna și anticonvulsive, dacă pacientul prezintă un risc de a face convulsii, sau poate fi din categoria troficelor hepatice, dacă pacientul are probleme cu ficatul.

„La un moment dat, putem iniția tratamentul cu Naltrexona, care este o substanță care ajută la diminuarea apetitului pentru alcool. Dar acesta nu se dă în orice condiții, pentru că, una la mână, nu e compensat. Costă 360 de lei tratamentul pentru o lună. Se ia o singură pastilă pe zi, seara, și costă 360 de lei. Doi la mână, fiind atât de scump, lumea nu prea cumpără și tratamentul are pauze mari în aprovizionare. Și mai există niște pasitile, se numesc Acamprosat, care se găsesc numai în străinătate. Astea sunt cele două preparate cu adresă clară pentru alcool, Naltrexona și Acamprosatul”, spune Dan Roșca.

Tratamentul cu Naltrexonă și Acamprosat sunt eficiente, însă, numai dacă sunt luate pe termen lung, adică o perioadă îndelungată după externare, și dacă pacientul își dorește să devină abstinent.

„Cât de des se întâlnește cu un psihoterapeut o persoană care vine voluntar să se interneze pentru că vrea să se lase de băut și stă în spital, să zicem, trei săptămâni?”

„Fiecare secție are câte un psiholog, există posibilitatea de a se întâlni. De obicei, psihologul de spital face ședințe de consiliere, dar poate iniția o terapie numai în condițiile în care acestă relație psihoterapeutică ar putea continua și după externare. Psihoterapia durează luni, ani. În trei săptămâni abia își mai clarifică omul problemele.

Pacientul poate continua să facă terapie cu același terapeut și după externare, dar numai dacă acel psiholog face psihoterapie și în afara spitalului. Dacă nu, de obicei îi îndrumăm către ALIAT, ColorMind sau alte clinici unde există psihologi specializați în adicții. Sau se duc la alte clinici, unde fac terapie pe bani, dacă le dă mâna. 

Există în spital, mai ales la secțiile XVI și XVII, posibilitatea – acum întreruptă de pandemie – de a participa la întâlnirile Alcoolicilor Anonimi care se desfășoară în secția XVII. Oricine poate să meargă, dar noi în mod special ne trimitem pacienții. Întâlnirile erau o data pe săptămână, lunea. 

„În opinia dumneavoastră, ce anume oferă o rată de succes mai mare, tratamentul medicamentos sau terapia?”

„Tratamentul medicamentos e cârja, dar psihoterapia e și capul și mâna care ține cârja. Tratamentul medicamentos te ajută, dar cea care duce greul e psihoterapia. Iar peste toate este voința omului de a se lăsa. E greu să ai acces la voința omului de a se lăsa. Plus că există nenumărate recăderi”.

Cum se tratează dependența la psiholog

Cei care ocolesc spitalul și merg direct la psihoterapeut sunt, de obicei, consumatorii care încă nu au ajuns în situații extrem de complicate, care nu s-au confruntat cu delirium tremens sau alte complicații medicale cauzate de consumul de alcool.

„Cei care ne solicită ajutorul sunt consumatori cu probleme în stadiul precoce. Aici există și pronosticul cel mai bun, pentru că ei nu au dezvoltat, încă, un sindrom de dependență totală. La polul opus se afla consumatorii izolați (schizoizi), care prezintă un grad mare de dependență și care tind să bea, cel mai des, singuri”, spune Claudia Jorza.

„Tratamentul dependenței nu este un episod sporadic, răzleț și separat, ci reprezintă un cumul de intervenții și proceduri, medicale și terapeutice, prin care pacientul este susținut să se schimbe și să învețe noi modalități de armonizare cu sine și cu lumea”.

Psihologul mai spune că, atunci când un pacient devine conștient că are o problemă cu consumul de alcool și cere ajutor fie singur, fie însoțit de un membru al familiei, acesta este deja un prim pas către recuperare. Totuși, pentru ca procesul să fie unul de succes, este nevoie de o echipă de specialiști care să lucreze cu un scop comun: acela de a-l ajuta pe pacient să facă față situațiilor de viață stresante fără să mai bea: „Este nevoie de o fină și strânsă conlucrare între specialiști – însemnând psihiatru, psihoterapeut, asistent social, terapeut ocupațional sau social, membrii unui grup suport – cu scopul de a identifica și ameliora cauzele care îl determină pe pacient să consume alcool. Ținta urmărită în procesul terapeutic este de a-l ajuta pe pacient să facă față situațiilor pe care el le percepe ca fiind stresante fără a consuma alcool”.

„Care este, de obicei, strategia de terapie atunci când o persoană merge la psiholog și spune că vrea să se lase?”

„Voi încerca să răspund așa cum lucrez eu și mă voi referi doar la cei care vin singuri – nu aduși de familie, pentru că acolo avem o altă abordare – și care sunt motivați intrinsec și lăuntric suficient de tare încât să ceară sprijin.  

Primul pas este completarea chestionarului AUDIT, care are scopul de a plasa consumul pe o axă, așa că pacientul poate vedea clar și obiectiv unde se află și ce risc există dacă continuă cu alcoolul în aceeași manieră. Uneori, cei care ajung la terapie știu și se cunosc într-atât încât au deja un scop în minte, cum ar fi nu vreau să mai beau niciodată sau vreau să ajung să consum normal, adică social acceptat.

Abordarea mea este una psihodinamică, adică pun accentul, preponderent, pe identificarea și conștientizarea proceselor de natură inconștientă, cele care au dus la formarea unor mecanisme dezadaptative, unul dintre acestea fiind consumul abuziv de alcool. Dacă pacientul are îndeajuns de multă motivație și răbdare în a se cunoaște și în a se înțelege pe sine, atunci această cunoaștere și conștientizare duce la modificarea conduitei și a stilului de viață.

Toate aceste se fac prin discuții cel puțin săptămânale, de preferat bisăptămânale, și au în centru ideea de „asociare liberă”, adică lasă persoana în centrul procesului terapeutic. Pacientul e cel care își stabilește tematica și ordinea sau „dezordinea” celor exprimate, în felul dorit de el. Acest lucru creează o anumită responsabilitate a ceea ce se vehiculează prin cuvânt și duce automat la o coordonare și articulare a discursului avut, precum și la organizarea unei coerențe cuvânt-afect. Este adevărat că nu toți pacienții au această disponibilitate, cei care fac acest tip de terapie trebuie să fie moderat introspectivi și să fie capabili de o alianță terapeutică”.

După cum spune Claudia Jorza, obiectivele terapiei sunt două: obținerea și menținerea abstinenței (acolo unde este cazul) și asigurarea unui confort emoțional și afectiv al pacientului.

Recidiva sau recăderea, parte din procesul de trecere la abstinență

Pentru un alcoolic care încearcă să se lase de băut, recidiva sau recăderea este frustrantă și descurajantă. Totuși, e important de știut că aceasta este o parte comună a procesului de recuperare din orice dependență. Dacă rata de recidivă pentru abuzul de droguri este de 40% pana la 60%, în cazul abuzului de alcool este de 90%. Este un fapt care nu ar trebui să descurajeze.

Mulți dintre cei care ajung la Obregia din cauza problemelor cu alcoolul au internări repetate. „Se întorc. De-asta se și spune, la grupurile de alcoolici anonimi Sunt alcoolic, deși nu am mai băut de 10 ani. Nu pentru a stigmatiza, ci pentru a conștientiza că există o predispoziție care te poate ataca oricând și e bine să știi lucrul ăsta fără să te temi, fără să-ți înfrânezi viața, fără să devii un ratat pentru că stai numai în casă ca să nu bei. Nu, doar ca să știi că există un risc mare că poți să recazi”, spune doctorul Dan Roșca.

Dacă psihiatrii și psihologii sunt de părere că psihoterapia este metoda care are cele mai mari șanse de succes în lupta cu alcoolismul, de ce depinde, totuși, acest succes, în condițiile în care, de obicei, 9 din 10 dependenți de alcool care se lasă, se vor reapuca de băut? Ce îi ajută cel mai mult pe alcoolici să se țină la distanță de băutură, pe lângă propria voință?

„Unul dintre cei mai importanți factori de schimbare și cu cel mai mare potențial în recuperare este relația dintre pacient și persoanele care realizează intervenția terapeutică. Stabilirea unei legături pozitive între pacient și terapeut crește semnificativ gradul de reușită finală. Rata de succes depinde, așadar, de conexiunea creată și menținută între terapeut sau medic și pacient”, spune psihologul Claudia Jorza.

Ea atrage atenția că, deseori, este nevoie de perioade lungi de intervenție psihoterapeutică și de lungi convorbiri psihoterapeutice pentru ca un pacient să înțeleagă și să-și recunoscă incapacitatea de a suporta realitatea așa cum este ea, fără mijlocirea alcoolului. „Cu cât pacientul va dobândi mai mult autostimă, cu atât aceasta îl va opri să mai consume”.

Stigmatizarea, mai accentuată la femei

Dependența de alcool e, ca toate dependențele, considerată o boală cronică. La fel ca diabetul, ca hipertensiunea și cancerul. De ce nu este ea văzută la fel și în afara lumii medicale? De ce oamenii o privesc, în general, ca pe un viciu și o arată cu degetul?

„Am fost medic de țară într-un sătuc de munte. Acolo, nu există un om care să nu bea. Dar sunt și câțiva alcoolici. Toți îi privesc pe alcoolici cu mare dispreț, deși ei sunt cei care le dau de băut, îi invită la masă, după care stau și râd de ei. Omul e stigmatizat pentru că face urât (n.r. – după ce bea), pentru că sărăcește, pentru că, încetul cu încetul, se îndreaptă către periferia societății. Oamenii, în loc să-i întindă o mână, îi dau cu piciorul, că așa e mai ușor. Îi face și pe ei să se simtă mai bine, chiar dacă și ei beau aproape de nivelul alcoolismului. Unii oameni nu se pot simți bine decât prin comparație. Te simți bine pentru că altul o duce rău. Cam așa se întâmplă și cu alcoolicul. Bine, sunt și multe situații în care alcoolicul se implică în tot felul de conduite antisociale, face urât, nu se mai îngrijește uneori, dar ar fi demn de milă, nu de stigmă”, împărtășește medicul psihiatru.

Psihologul Claudia Jorza explică de ce este stigmatizat alcoolismul: „Norma morală și socială impune un anumit profil al persoanei. Mai precis, pentru a fi buni cetățeni, este nevoie să muncim, să avem familie, copii, să ne plătim impozite, să facem fapte bune, adică să nu fim „rai”. Ori, știm prea bine că orice știre sau reportaj în care apare o persoană consumatoare de alcool a făcut invariabil  „raul”. Așadar, este sancționată persoana prin prisma comportamentului său de consum și a actului săvârșit. Atâta vreme cât lezează sau rănește alți oameni, acest comportament sau persoana cu acest tip de comportament este blamată, stigmatizată și dezaprobată. Ceea ce, până la un punct, poate fi normal și omenesc”. 

„O persoană care bea ar fi primejdioasă doar pentru ea numai dacă ar trăi în pădure, dar, atâta vreme cât trăiește printre ceilalți și, spre exemplu, conduce o mașină, devine primejdioasă și pentru cei din jur. Cei care beau în exces sunt percepuți ca fiind răi sau/și slabi. Foarte putini dintre noi se întreabă ce stă în spatele acestui comportament și de ce face o astfel de persoană ceea ce face. Cred că sunt niște prejudecăți – adică înainte de judecăți – care se perpetuează automat între generații și semeni”.

Psihologul de la ALIAT atrage atenția și asupra unui alt aspect care poate cauza stigmatizarea: contradicția care apare între imaginea corectă promovată prin campanii publicitare de către companiile care produc alcool și imaginea greșită a celor care nu reușesc să consume alcool responsabil. „Apare o contradicție flagrantă între campaniile publicitare la alcool, care promovează o imagine a bărbăției, a virilității, a unui stil de viață de succes, și incapacitatea sau inabilitatea unor indivizi de a consuma responsabil sau social acceptat. Apare inconștient ideea că, dacă nu poți să te oprești din băut la timp sau nu îți poți rezolva tu singur problema fără a cere ajutor, ești lipsit de putere, abulic, nefuncțional, adică deja proscris”, mai spune psihologul.

Conform datelor oficiale ale OMS, în 2016 (ultimul an pentru care există măsurători) 1,3% din populația României în vârstă de 15 ani și peste era dependentă de alcool, reprezentând 2% din bărbații și 0,6% din femeile din România. În ceea ce privește consumul excesiv, procentele erau următoarele: 67% dintre bărbați și 31% dintre femei.

Și, dacă alcoolismul este stigmatizat în general, în rândul femeilor acesta este și mai accentuat. „Există o stigmatizare mai mare a femeii consumatoare de alcool în raport cu bărbații. Din punctul meu de vedere, această stigmatizare este cauzată de aspectele sociale ale imaginii femeii, de promovarea dominanței bărbatului asupra femeii în societate. Ceea ce este demn de menționat și oarecum surprinzător este faptul că femeile cel mai adesea ascund și se ascund atunci când consumă, pe când bărbații fac asta mai puțin și mai rar”, adaugă psihologul Claudia Jorza.

O problemă ignorată de stat

Dacă bănuiești că ai putea avea probleme legate de consumul de alcool sau pur și simplu ești curios cum stai cu băutul, poți intra pe alcohelp.ro, ca să-ți faci testul AUDIT de evaluare a consumului de alcool.

ALIAT a demarat și proiectul AlcoLine 9335, un helpline de informare și sprijin psihologic pentru persoanele dependente de alcool și apropiații acestora. Dacă suni la 021 9335 de luni până vineri, între orele 10.00 și 17.00, poți primi informații despre ce înseamnă dependența de alcool și despre resursele terapeutice existente în diferite regiuni ale țării.

În București, poți apela cu încredere la clinicile Aliat și ColorMind, specializate în adicții.  

În afară de internarea într-un spital de stat și întâlnirile AA (Alcoolicii Anonimi), unde se poartă discuții de grup între dependenți de alcool, fără participarea unui specialist, o persoană care are probleme legate de consumul de alcool nu prea are variante de tratament gratuite.

Pentru a merge la psiholog, de obicei, fiecare persoană se descurcă așa cum poate. Adică își plătește ședințele cu psihologul. Există însă și variante pentru cei cărora nu le dă mâna să plătească săptămânal ședințe de terapie, pentru că există și psihologi sau clinici care au contract cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), iar ședințele pot fi decontate integral sau parțial, în limita locurilor disponibile.

Ce trebuie să facă un alcoolic care vrea să meargă la psiholog, dar nu are bani să-și plătească ședințele? Să meargă la un medic psihiatru, cu bilet de trimitere de la medicul de familie. Psihiatrul pune un diagnostic și face o scrisoare medicală prin care recomandă consiliere psihologică sau psihoterapie. Apoi, cu acea scrisoare, persoana care are consum problematic merge la o clinică de psihoterapie sau la un psiholog (de preferință specializat în adicții) care are contract cu Casa și depune o cerere prin care solicită decontarea serviciilor de consiliere/terapie prin CNAS. În limita locurilor disponibile și dacă cererea este aprobată, acea persoană poate începe psihoterapia, care poate fi decontată integral sau parțial.

În unele cazuri, decontarea parțială este decizia clinicii, care solicită și pacientului să plătească o parte din tarif, pentru a-l determina să își asume actul psihoterapiei. Este și cazul Clinicii Aliat. „Clinica își rezervă uneori dreptul de a cere, în funcție de anumite criterii, o plată suplimentară minimă prin care responsabilizează pacientul pentru acest tip de tratament, adică psihoterapia, iar aceasă responsabilizare nu poate duce decât la o mai bună într-ajutorare pacient-tratament”, spune psihologul Claudia Jorza.

Mai există comunități terapeutice în țară, de obicei sprijinite de biserici (cum sunt Aşezământul Nazaret și Casa Olarului, din localitatea Șura Mică de lângă Sibiu, sau Izvorul Tămăduirii, din Bacău), dar și pentru șederea în astfel de centre, unde poți să stai perioade îndelungate, trebuie să plătești. În plus, pentru o ședere de una-trei luni, nu primești concediu medical, așa că fie îți iei concediu fără plată, fie renunți la locul de muncă.

L-am întrebat pe medicul psihiatru Dan Roșca de ce crede că statul român nu sprijină lupta împotriva alcoolismului, în condițiile în care acesta este atât de des întâlnit în România:

„Statul nu sprijină. Comunitățile terapeutice sunt sprijinite, de obicei, de biserici. Biserica protestantă e foarte prezentă în comunitățile astea, Biserica Ortodoxă mai puțin. Sunt mai mult inițiative individuale decât instituționale. Pentru stat se pare că alcoolismul nu e o problemă, deși cred că îl costă fabulous pe stat. O internare pentru un alcoolic costă fabulos, iar el se internează de mai multe ori pe an. Mai bine ai sprijini o comunitate în care să-l reeduci, să-l ajuți să nu mai bea. Ar putea să existe politici sanitare, la nivel de ministere – al Sănătății, Educației, Culturii, Cultelor, toate să încerce să facă ceva cu problema asta care e foarte importantă și foarte consumatoare de bani. Trebuie să se găsească o soluție de judecată care să nu fie exclusiv morală. Să fie medicală și economico-financiară. E mai ușor să-l ajuți pe om cu concediu decât să cheltuiești pe toate belelele pe care le produce el din cauza alcoolului”.